x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mossad recrutează online agenţi şi informatori

Mossad recrutează online agenţi şi informatori

de Agerpres    |    22 Sep 2014   •   17:40
Mossad recrutează online agenţi şi informatori

Este deja ceva obişnuit ca agenţiile de informaţii să recruteze ofiţeri online, dar serviciul israelian de specialitate Mossad a făcut un pas mai departe, anunţând că îşi caută atât agenţi, cât şi informatori locali, relatează luni agenţia Reuters.

Israelul, care are legături diplomatice complete cu doar două ţări arabe - Egiptul şi Iordania -, nu dispune în alte părţi din Orientul Mijlociu de ambasade la care să poată apela potenţialii informatori, şi de aici necesitatea de alte canale de recrutare pe plan local.

"Toată lumea, indiferent de religie, naţionalitate sau ocupaţie, este binevenită să contacteze organizaţia noastră - Mossad - pentru a lucra pentru noi ori pentru a se implica în activităţi ce pot aduce importante beneficii personale", se poate citi la noua secţiune "Contactaţi-ne" a paginii de internet a Mossad, disponibilă şi în limbi ca arabă, farsi, franceză sau rusă.

"Dorim să vă asigurăm că discreţia şi confidenţialitatea depline constituie prioritatea şi baza legăturii noastre", se adaugă în apel.

Ambasadele Israelului sunt intens monitorizate inclusiv în Egipt şi Iordania şi, având în vedere riscul ca ofertele de informaţii sau ajutor plasate online să fie nesigure, Mossad mai adaugă unele recomandări: "Vă sugerăm să aveţi în vedere dacă locaţia dvs. şi computerul pe care îl folosiţi sunt suficient de sigure. Ar fi mai sigur să completaţi formularele folosind instrumente care nu au legătură directă cu dvs".

Mossad a lansat acum circa zece ani o campanie online pentru recrutarea de ofiţeri şi analişti, pe fondul concurenţei tot mai acerbe din partea sectorului IT privat al Israelului, aflat în plină expansiune. Într-un video promoţional este arătat un cuplu care jonglează între misiuni de spionaj sub acoperire şi timpul petrecut acasă cu familia.

Gad Shimron, fost ofiţer Mossad care în prezent scrie pe teme militare şi de informaţii, a calificat noua abordare drept "un efort al agenţiei de a atrage cel mai mare număr posibil de părţi interesate".

"Dacă unele din acestea se dovedesc a fi surse valoroase de informaţii sau de ajutor, chiar dacă 90% sunt respinse ca nefolositoare, tot merită efortul", a explicat fostul ofiţer.

×
Subiecte în articol: mossad spionaj servicii secrete