x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moştenitoarea BMW, şantajată de un gigolo cu 7 milioane de euro

Moştenitoarea BMW, şantajată de un gigolo cu 7 milioane de euro

de Sînziana Stancu    |    17 Noi 2008   •   00:00

Cea mai bogată femeie din Germania, moştenitoarea grupului BMW, Susanne Klatten, a fost victima unui fost amant, care a reuşit să smulgă de la ea, prin şantaj, 7 milioane de euro.



Susanne, o femeie de 46 de ani, căsătorită şi cu trei copii, a păstrat secretul asupra aventurii ei cât a putut, aşa cum se obişnuieşte în marile familii germane. L-a cunoscut pe amantul său, elveţianul Helg Sgarbi, mai mic decât ea cu trei ani, în luna iulie 2007, într-un bar de hotel. Sgarbi s-a dat drept un emisar special în zone de război şi i-a spus că vorbeşte mai multe limbi străine. A cucerit-o şi aşa a început aventura. S-au întâlnit un timp, iar elveţianul a început să filmeze partidele lor amoroase din camerele de hotel, pentru că îşi pusese în cap s-o şantajeze mai târziu, mizând pe discreţia ei.

IMPOSTOR
În septembrie 2007, Sgarbi i-a cerut şapte milioane de euro, plângându-se că este şantajat de către mafia newyorkeză, pentru că îi făcuse ochi dulci uneia dintre fetele unui clan. Elveţianul i-a spus că viaţa lui este în pericol şi că mafioţii îi ceruseră, de fapt, 10 milioane de euro şi că el nu avea decât 3 milioane. Susanne s-a lăsat înduplecată şi i-a dat cele 7 milioane de care avea nevoie. Între timp, relaţia lor a avansat într-atât de mult, încât Sgarbi a determinat-o pe Susanne să-şi părăsească soţul, spunându-i că îşi dorea să fie numai a lui, să aibă "o relaţie durabilă" cu ea. Până la urmă, elveţianul şi-a dat arama pe faţă şi a început s-o şantajeze, cerându-i 290 de milioane de euro ca să nu dea publicităţii filmele cu relaţia lor intimă. Susanne n-a mai rezistat şi i-a povestit totul soţului ei, în septembrie 2007. Anul acesta, în ianuarie, l-a dat pe Sgarbi în judecată pentru şantaj. Aşa s-a afalt că elveţianul era un simplu vânzător de pui într-un fast-food şi era capul unei reţele care extorca bani de la diferite persoane. El era specializat în femei milionare, măritate, singure sau văduve. Acum se află în închisoare, iar aventura celei mai bogate femei din Germania, care deţine 12% din grupul BMW, a ajuns în paginile presei de scandal din această ţară.

×
Subiecte în articol: externe milioane