x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mubarak are zeci de milioane de franci în conturile din Elveţia

Mubarak are zeci de milioane de franci în conturile din Elveţia

de Marina Constantinoiu    |    21 Feb 2011   •   18:38

Averile din Elveţia ale fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak şi ale unora dintre membrii anturajului său se ridică la “zeci de milioane de franci elveţieni”, a anunţat duminică Ministerul Afacerilor Externe elveţian, la o săptămână după ce Elveţia a anunţat îngheţarea lor, relatează AFP.

La 11 februarie, Elveţia a fost prima ţară care a decis să îngheţe averile pe care le-ar fi putut deţine în Confederaţie preşedintele egiptean şi membrii anturajului său, pentru a evita “orice risc de deturnare a bunurilor aparţinând statului egiptean”.

“Prin această ordonanţă, intermediarii financiari precum băncile sau companiile de asigurare sunt obligaţi să verifice dacă deţin fonduri aparţinând acestor persoane”, a explicat Stefan von Below, purtător de cuvânt al ministerului.

Anunţul a dat şi roade: într-o săptămână, Ministerul de Externe a primit “mai multe informaţii care se referă la o sumă de câteva zeci de milioane de franci”, a mai spus Below, adăugând că suma ar putea creşte. Ulterior, justiţia elveţiană va trebui să stabilească dacă aceste fonduri sunt legale sau nu şi cui aparţin ele. “Nu ştim încă dacă aceste sunt legale sau nu”, a recunoscut purtătorul de cuvânt, subliniind că “instanţa are competenţa să decidă ce şi cum”.

Îngheţarea averilor egiptene în Elveţia vizează 12 persoane, printre care Hosni Mubarak şi rude de-ale sale, precum şi patru foşti miniştri şi un fost secretar al Organizaţiei Partidului Naţional Democratic. Ca urmare a anunţului privind îngheţarea averilor, Egiptul a trimis Elveţiei o comisie rogatorie.

×