x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NASA amână vizita în SUA a lui Dimitri Rogozin. Moscova și-a exprimat nemulțumirea

NASA amână vizita în SUA a lui Dimitri Rogozin. Moscova și-a exprimat nemulțumirea

05 Ian 2019   •   15:45
NASA amână vizita în SUA a lui Dimitri Rogozin. Moscova și-a exprimat nemulțumirea
Sursa foto: president.gospmr.ru

Agenţia spaţială rusă a cerut explicaţii sâmbătă pentru amânarea de către NASA a unei vizite a directorului său, Dmitri Rogozin, cunoscut pentru retorica sa antioccidentală, relatează AFP.
Rogozin urma să se deplaseze în februarie în SUA, dar NASA a anunţat vineri, citată în media americane, amânarea sine die a acestei vizitei.
Numit în mai 2018 de preşedintele rus Vladimir Putin, Rogozin se află pe lista neagră a sancţiunilor adoptate de SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014.
Agenţia Roskosmos a precizat într-un comunicat că aşteaptă explicaţii oficiale privind poziţia NASA, notând că vizita lui Rogozin era prevăzută în baza unei invitaţii primite anterior. Agenţia a adăugat şi că pregătirile pentru discuţii referitoare la cooperarea cu SUA în cadrul programului ISS (Staţia Spaţială Internaţională) nu sunt suspendate "pentru moment".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: nasa Dimitri Rogozin