x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Naționaliștii indieni aruncă în aer Cașmirul

Naționaliștii indieni aruncă în aer Cașmirul

de Şerban Mihăilă    |    06 Aug 2019   •   07:58
Naționaliștii indieni aruncă în aer Cașmirul

Guvernul indian a anulat autonomia constituțională a statului Jammu, populat majoritar de musulmani și aflat în partea administrată de India a Cașmirului, printr-o decizie care riscă să provoace revolte fără precedent în regiune. Decretul emis de New Delhi este considerat de autoritățile de lslamabad o declarație de război și exacerbează tensiunile dintre India și Pakistan, state care dispun de arme nucleare.

 

Aflați la putere în India, naționaliștii hinduși au forțat un decret prezidențial care a revocat autonomia statului Jammu, garantată până acum de Constituția indiană. În huiduielile deputaților opoziției, care au invocat un atac direct asupra Constituției, ministrul indian de Interne, Amit Shah, a anunțat această modificare în fața Parlamentului din New Delhi, scriu Reuters și AFP. Concomitent, un comunicat dat publicității de guvernul indian anunță că decretul prezidențial „intră în vigoare imediat și înlocuiește” articolele constituționale referitoare la statul Jammu, aflat în partea administrată de India a Cașmirului. Comunicatul menționează în mod special anularea articolului 370, care prevedea că statul Jammu are dreptul la propria Constituție, la propriul drapel și la o independență aproape totală față de guvernul central din New Delhi, cu excepția afacerilor externe, precum și a chestiunilor legate de apărare și comunicații. Articolul 370 a fost considerat, de altfel, ca fiind documentul care protejează caracterul demografic distinct din Jammu, singurul stat majoritar musulman din India. În timpul partajării subcontinentului indian, în 1947, pakistanezii se așteptau ca Jammu, alături de alte regiuni majoritar musulmane, să revină Pakistanului. Conducătorul principatului din Himalaya, care inițial dorise un Cașmir independent, a cerut însă sprijinul Indiei, în fața invaziei unor triburi venite de pe teritoriul Pakistanului. Confictul a escaladat rapid și, între 1947 și 1949, a izbucnit primul război indo-pakistanez, care, prin mediere ONU, a dus la împărţirea Caşmirului. După acest război, două treimi din teritoriu au revenit Indiei, iar nordul a intrat sub administrarea Pakistanului. Începând din 1949, Constituția Indiei a prevăzut autonomia statului Jammu. 

Furie la Islamabad

Pregătită în mare secret de naționaliștii hinduși ai premierului Narendra Modi, măsura anunțată la începutul acestei săptămâni poate duce la o revoltă de proporții a majorității musulmane din Srinagar, cel mai mare oraș din Cașmir. Pentru a preveni eventualele tulburări sociale, autoritățile indiene au desfășurat în ultimele zile încă 80.000 de membri ai trupelor speciale paramilitare, în această zonă deja puternic militarizată. Guvernul pakistanez a condamnat decizia Indiei de a revoca statutul special al regiunii Jammu, afirmând, potrivit BBC, că va exercita „toate opțiunile posibile” pentru a contracara această măsură”. „India face un joc periculos, care va avea consecințe serioase asupra păcii și stabilității regionale”, a spus ministrul de Externe, Shah Mehmood Qureshi.

Trăim astăzi cea mai neagră zi din istoria democrației din India. Decizia unilaterală a guvernului este ilegală și neconstituțională”.

Mehbooba Mufti, fost lider indian al statului Jammu

×