x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO în Ucraina, "o gravă ameninţare pentru pace", avertizează Havana

NATO în Ucraina, "o gravă ameninţare pentru pace", avertizează Havana

de Agerpres    |    06 Mar 2014   •   21:49
NATO în Ucraina, "o gravă ameninţare pentru pace", avertizează Havana

Dorinţa NATO de a îşi extinde frontierele până la Rusia profitând de criza din Ucraina reprezintă o "gravă ameninţare pentru pacea" internaţională, a afirmat joi ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, citat de AFP.

"Dorinţa de a extinde NATO până la graniţele Federaţiei Ruse constituie o gravă ameninţare pentru pacea, securitatea şi stabilitatea internaţională", a declarat ministrul în cursul unei conferinţe de presă organizate la Havana.

Şeful diplomaţiei cubaneze a denunţat, de asemenea, noul guvern instalat la putere în Ucraina după incidentele care, a apreciat el, "au fost puse la cale de Statele Unite şi aliaţii lor din NATO", sub motivaţii "ipocrite".

"Nu putem accepta răsturnarea prin violenţă a unui guvern constituţional cu preţul a zeci de morţi şi răniţi, prin intervenţia Statelor Unite şi a unora dintre aliaţii lor" din Alianţa Nord-Atlantică, a continuat Bruno Rodriguez.

"Cei care ameninţă în prezent Rusia cu sancţiuni şi represalii sunt aceiaşi care au provocat o schimbare de regim în Ucraina şi care anterior au lansat războaie de cucerire şi au intervenit direct în treburile interne ale diferitelor state care nu se supun intereselor lor de dominare şi îşi apără suveranitatea şi independenţa", a subliniat demnitarul amintit.

"Cuba respinge ipocrizia, duplicitatea şi agresivitatea manifestă a acţiunilor şi discursului NATO în această privinţă", a mai afirmat şeful diplomaţiei de la Havana.

×
Subiecte în articol: Cuba havana crimeea Rusia