NATO nu va participa la o intervenţie militară în Siria. Cine ar putea lansa intervenţia, după refuzul Marii Britanii (analiză AFP)

Presupusa folosire de arme chimice de către regimul sirian cere un răspuns din partea comunităţii internaţionale, dar o intervenţie directă a NATO este exclusă, a declarat vineri, secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Anders Fogh Rasmussen, transmite AFP.

“Trebuie un răspuns internaţional”
“Nu văd rolul NATO într-o reacţie internaţională contra regimului sirian”, a declarat Rasmussen presei daneze, conform ediţiei electronice a cotidianului Politiken.
Secretarul general al Alianţei a repetat că presupusa folosire de arme chimice este “un act terifiant şi oribil” şi că “atacurile chimice reprezintă o încălcare flagrantă a normelor internaţionale, o crimă care nu poate fi ignorată”. Asta cere - a spus el - un răspuns internaţional, pentru ca aşa ceva să nu se mai repete.

O soluţie politică la conflictul sirian
Secretarul general al NATO a insistat înainte asupra necesităţii găsirii unei soluţii politice la conflictul sirian.
El şi-a afirmat convingerea în legătură cu responsabilitatea regimului sirian în presupusul atac cu arme chimice din Siria, afirmând: “Nu am nicio îndoială că regimul a lansat un atac chimic. Când vedem cine deţine stocuri de produse chimice şi cine are mijloacele de a le folosi prin lansarea unui atac, putem să afirmăm că este regimul. Puţine lucruri sugerează că opoziţia este în măsură să comită un astfel de atac”.
Experţii ONU au vizitat locurile unde a avut loc presupusul atac cu arme chimice din 21 august din apropiere de Damasc, soldat potrivit opoziţiei siriene cu peste 1.300 de morţi.

Intervenţia se va baza şi mai mult pe SUA
O intervenţie împotriva Siriei - dacă va avea loc - se va baza şi mai mult pe capacităţile militare ale Statelor Unite ale Americii (SUA), după refuzul Marii Britanii de a se angaja într-o astfel de acţiune, scrie vineri într-un comentariu AFP.

Refuzul britanic
Marea Britanie trebuia de fapt să fie - împreună cu Franţa - principalul contributor occidental alături de americani, cu mijloacele lor disponibile în Marea Mediterană, îndeosebi un portelicopter, două fregate şi un submarin lansator de rachete de croazieră, precum şi baza lor din Cipru.

Capacităţile americane
Aflate mai mult ca oricând în prima linie, SUA nu au încetat să-şi întărească capacităţile desfăşurate în apropierea coastelor siriene. Washingtonul dispune acum de cinci distrugătoare echipate cu rachete de croazieră capabile să întreprindă atacuri punctuale împotriva unor depozite de muniţii sau infrastructuri strategice ale regimului Bashar al-Assad.
Distrugătorul USS Stout este în drum spre zonă, pentru a se alătura acolo altor patru nave - Mahan, Ramage, Barry şi Gravely, a indicat joi un responsabil american din domeniul apărării.
Marina americană ţine secret numărul de rachete Tomahawk pe care fiecare dintre aceste nave le transportă, dar majoritatea analiştilor navali estimează c-ar fi circa patruzeci.

Suportul din Turcia
Armata americană poate conta, de asemenea, pe două baze aeriene în Turcia, la Izmir şi Incirlik.
Printre altele, mai multe nave ale Corpului al 26-lea expediţionar de puşcaşi marini sunt în prezent ancorate într-un port din Emiratele Arabe Unite (EAU) şi portavioanele Truman şi Nimitz se află în nordul Oceanului Indian.

Franţa, singura ţară europeană gata de intervenţie
Singura ţară europeană susceptibilă de a interveni în acest stadiu, Franţa, dispune în Marea Mediterană de fregate portelicopter, în timp ce portavionul Charles de Gaulle este ancorat în portul Toulon. Parisul are, de asemenea, avioane în Djibouti (7 aparate Mirage 2000) şi în Abou Dhabi (6 aparate Rafale).

Turcia doreşte un rol important
În regiune, Turcia, a doua mare armată ca număr după SUA din cadrul NATO, ar putea fi solicitată într-o zi să aibă un rol important dacă intervenţia se extinde. Ea poate teoretic că contribuie cu forţele sale armate în ansamblu, respectiv circa 510.000 de oameni, şi cu o aviaţie puternică, ce are 354 de avioane de luptă, în principal F-16 americane.
Turcia găzduieşte în prezent sisteme de apărare antirachetă Patriot furnizate de armatele americană, germană şi olandeză, cu titlul din partea NATO, pentru a o proteja de eventuale rachete siriene.
Participarea unor ţări din Golf ar urma să fie una simplă şi limitată: fără sprijin material, în afară de utilizarea bazelor americană şi franceză, dar cu sprijin politic.