x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO - Plan de apărare a noilor membri

NATO - Plan de apărare a noilor membri

de Mihaela Matachita    |    08 Oct 2008   •   00:00
NATO - Plan de apărare a noilor membri

Conducerea militară a NATO insistă pentru un plan de apărare a noilor membri ai Alianţei de Rusia, plan care să fie dezbătut la sfârşitul acestei săptămâni la Budapesta, iar presa americană evocă o eventuală forţă de reacţie rapidă.



Conducerea militară a NATO insistă pentru un plan de apărare a noilor membri ai Alianţei de Rusia, plan care să fie dezbătut la sfârşitul acestei săptămâni la Budapesta, iar presa americană evocă o eventuală forţă de reacţie rapidă.

Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, generalul John Craddock, a cerut factorilor de decizie politică de la vârful Alianţei Nord-Atlantice să elaboreze un plan de apărare a noilor membri ai Organizaţiei Atlanticului de Nord în faţa potenţialelor ameninţări din partea Rusiei. Proiectul trebuie să fie gata urgent, pentru a putea fi supus dezbaterii la reuniunea NATO programată pentru sfârşitul acestei săptămâni la Budapesta, a relatat în ediţia de ieri cotidianul britanic The Daily Telegraph. Referitor la acest plan pentru contracararea ameninţărilor Kremlinului la adresa vecinilor Rusiei, publicaţia americană The Los Angeles Times informa la 20 septembrie că NATO ar putea înfiinţa o forţă de reacţie rapidă. Miniştrii Apărării din statele membre ale NATO au luat în considerare, la ultima lor reuniune informală de la Londra, posibilitatea formării unei forţe speciale de reacţie rapidă menite să apere ţările Alianţei care se învecinează cu Rusia.

ARTICOLUL 5 ŞI ESTONIA

După conflictul ruso-georgian, în cadrul căruia armata rusă a invadat teritoriul Georgiei, liderii politici ai Poloniei, ţărilor baltice şi ai altor state din Europa de Est au cerut Organizaţiei Atlanticului de Nord să îşi respecte obligaţia de apărare a integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor membre ale Alianţei, arăta The Daily Telegraph. Această obligaţie este stipulată în celebrul articol 5 din Carta de înfiinţare a NATO şi a fost supranumit "principiul celor trei muschetari". Deşi Franţa şi Germania s-au pronunţat deja împotriva unui astfel de plan, deoarece ar putea duce la degradarea relaţiilor deja "cvasi-îngheţate" între Rusia şi NATO, generalul John Craddock, care insistă asupra proiectului, se bucură de sprijin din partea Marii Britanii şi SUA în cadrul organizaţiei. Or, tocmai acest fapt i-a determinat pe oficialii americani să recunoască posibilitatea unei sciziuni în cadrul NATO în privinţa planului. Chiar o sursă de la Pentagon afirma într-o declaraţie pentru cotidianul britanic: "Problema a fost în exces politizată". Dar generalul Craddock insistă şi trage semnalul de alarmă. El consideră că Estonia, unde minoritatea rusofonă constituie 20% din populaţie, ar putea să fie prima ţară faţă de care ar trebui estimat gradul de ameninţare militară din partea Rusiei.

UCRAINA ŞI GEORGIA

Relaţiile dintre Rusia şi NATO s-au tot deteriorat în ultimul timp, pe măsura extinderii Alianţei Nord-Atlantice în estul Europei, dar membrii NATO au respins iniţiativele de elaborare a unui plan de apărare a Europei de Est în faţa Rusiei. Aceasta a fost situaţia până în august, când a survenit intervenţia Rusiei în Georgia. Dacă până în vară majoritatea ţărilor membre ale Organizaţiei exprimau temeri că apariţia unui astfel de proiect ar tensiona raporturile cu Moscova, acum lucrurile par a evolua într-o nouă direcţie. În plus, dacă la Summitul NATO din aprilie de la Bucureşti acordarea statutului de candidat oficial la integrarea în Alianţa Nord-Atlantică pentru Ucraina şi Georgia a fost amânată, după evenimentele de la sfârşitul verii din Caucaz este de aşteptat ca divergenţele profunde între SUA şi Germania în această privinţă să se diminueze, apreciază The Daily Telegraph. Ziarul britanic adaugă că, între timp, numărul susţinătorilor aderării celor două republici fost sovietice la NATO a crescut.

Potrivit The Daily Telegraph, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell, a confirmat că secretarul american al apărării, Robert Gates, va insista asupra înăspririi politicii NATO faţă de Rusia în cadrul turneului pe care îl întreprinde săptămâna aceasta în Europa. Totuşi, Morrell a subliniat că vizita lui Gates pe "bătrânul continent” nu trebuie receptată ca un semnal pentru trecerea la o atitudine mai dură faţă de Rusia, deoarece Pentagonul nu caută cu orice preţ adâncirea tensiunilor cu Moscova. Dar nici nu are de gând să îşi ignore obligaţiile în Europa.

×
Subiecte în articol: externe nato plan