x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nave de război ruse, în drum spre Siria

Nave de război ruse, în drum spre Siria

16 Apr 2018   •   18:17
Nave de război ruse, în drum spre Siria

Nave de război ruse încărcate cu tancuri şi echipamente militare au fost reperate în timp ce se îndreptau spre baza navală rusă din Tartus (Siria), după ce SUA, Marea Britanie şi Franţa au lansat în zorii zilei de sâmbătă atacuri aeriene împotriva unor facilităţi din Siria având legătură cu programul sirian de arme chimice, relatează mai multe surse media britanice, printre care Daily Mail, The Sun, The Mirror şi portalul de ştiri Metro.

 

Observatorul naval turc Yoruk Isik a postat duminică fotografii cu nave de război ruse, sugerând că Rusia şi-a intensificat eforturile militare în Siria.O navă de desant din clasa Alligator Proiectul 117 a fost observată duminică, în largul coastelor Turciei, îndreptându-se spre baza Tartus, situată pe coasta de nord a Siriei.

Conform imaginilor, ar fi vorba de nava de transport rusă 'Orsk', care face parte din brigada 197 de nave desant din cadrul Flotei Rusiei de la Marea Neagră. Aceasta a fost reperată părăsind strâmtoarea Bosfor, fiind încărcată cu ceea ce păreau a fi tancuri, transportoare blindate, camioane, ambulanţe şi echipamente militare, inclusiv un radar IED. Acesta ar fi al patrulea transport efectuat de nava Orsk de la începutul anului în Siria.

Orsk a trecut prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, controlate de Turcia, şi a intrat în Marea Mediterană, a informat presa turcă, între care agenţia de presă Dogan şi ziarul local Star, citate de portalul newsru.com. O a doua navă - feribotul galben din clasa RoRo 'Aleksandr Tkacenko' - apare şi ea în imagini, cu un transport de camioane şi materiale pentru construcţia de pontoane.

Conform observatorului naval sirian, la bordul uneia din nave a fost reperat un sistem de bruiaj al comunicaţiilor Pelena-6, pe şasiul unuia dintre vehiculele blindate. AGERPRES

×