x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ne-am tratat, acum avem de plătit. România datorează 12 milioane de euro Austriei

Ne-am tratat, acum avem de plătit. România datorează 12 milioane de euro Austriei

de Istvan Deak    |    27 Aug 2013   •   19:39
Ne-am tratat, acum avem de plătit. România datorează 12 milioane de euro Austriei

Ministrul austriac al Sănătăţii, Alois Stoger, se plânge că statele europene au acumulat o datorie uriaşă către casele de sănătate din Austria. Este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, decât de 226 de milioane de euro, sumă din care 12 milioane îi revin României, relatează  cotidianul austriac Salzburger Nachrichten.

“Asiguratorii din străinătate întârzie să achite serviciile medicale din Austria. La 17 iunie, datoria pentru serviciile oferite se ridica la 226 de milioane de euro. Cele mai mari sume datorate sunt către Landul Tirol, de 37 de milioane de euro, respectiv Viena, de 36 de milioane de euro.

Ţările cu cele mai mari datorii sunt Germania, cu 118 milioane de euro, România, cu 12, Italia, cu 11,8, Olanda, cu 9,7 milioane, şi Marea Britanie, cu 7,2 milioane de euro”, se arată în raportul întocmit de ministerul condus de Stoger, citat de cotidianul local din Salzburg.

Parlamentarul austriac Rupert Doppler a declarat pentru sursa citată că nici Austria nu şi-a achitat datoriile pentru serviciile de sănătate din alte state. “Aceste cifre trebuie să provoace anumite consecinţe. Totuşi, dacă citim ultima pagină a raportului de 122 de pagini, sesizăm că nici Austria nu se grăbeşte să îşi achite datoriile. Acestea se cifrează la 190 de milioane de euro, dintre care 144 doar faţă de Germania”, a declarat Doppler pentru Salzburger Nachrichten.


×