x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Negocieri tensionate

Negocieri tensionate

de Vitalie Calugareanu    |    Eugenia Mihalcea    |    01 Aug 2009   •   00:00
Negocieri tensionate
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

La 20 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est, partidele de dreapta din Republica Moldova se aşază la masa negocierilor pentru a întemeia o alianţă ce ar putea întoarce ţara cu faţa spre Europa, fără însă a îndepărta Rusia.



Conform rezultatelor finale ale scrutinului, comuniştii au 48 de mandate în noul parlament, iar liberalii şi democraţii în total - 53, dintre care 13 mandate sunt ale Partidului Democrat din Moldova (PDM), condus de ex-comunistul Marian Lupu.

Liderul PDM, intrat în partid în luna mai, a adus formaţiunii pe care o conduce 10 procente. De altfel, întreaga campanie electorală a PDM a fost centrată pe imaginea lui Marian Lupu. Considerat de unii drept asul din mâneca lui Voronin, Marian Lupu apare şi ca fiind un tehnocrat, cu studii deopotrivă la Moscova şi la Washington, bun cunoscător de rusă şi de engleză. Născut în oraşul Bălţi din Republica Moldova, dar crescut la Chişinău, liderul PDM a devenit, după alegerile de la 29 iulie, pionul-cheie al alianţei politice de la care întreaga lume se aşteaptă să schimbe Moldova. Unii îl văd chiar viitorul preşedinte al Republicii Moldova.

CU SAU FĂRĂ COMUNIŞTI

Negocierile dintre forţele liberale şi Partidul Democrat se anunţă însă extrem de încordate. Marian Lupu a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va începe dialogul cu partidele liberale, pentru a stabili punctele comune. El a precizat că nu va refuza nici dialogul cu Partidul Comuniştilor, după cum relatează Unimedia.md. De altfel, forţele democrate au numai 53 de mandate şi ar mai avea nevoie de încă opt mandate de la Partidul Comuniştilor pentru a face Guvernul şi pentru a-l alege pe preşedinte.

Poziţia blocului liberal în ceea ce priveşte ideea formării unei coaliţii largi, din care să facă parte şi comuniştii, este însă destul de rigidă. Liderul liberal-democrat, Vladimir Filat, a subliniat: "Noi nu avem nevoie de conciliatori şi de acţiuni din astea, de împăcare. Noi avem un punct de vedere pe care urmează să-l ducem la bun sfârşit (înlăturarea comuniştilor de la guvernare - n.r.). Punctul acesta de vedere este unul convenabil Partidului Comuniştilor, deoarece aceasta ar presupune că noi, astăzi, urmează să uităm tot ce s-a întâmplat până în ziua de astăzi. Ori noi dorim foarte clar ca toţi cei care au încălcat legislaţia Republicii Moldova, au încălcat drepturile omului să răspundă!", a conchis liderul PLDM.

Totuşi, liberalii au anunţat că sunt dispuşi să negocieze cu PDM, dar în baza principiilor înscrise în Acordul de conciliere, semnat de liderii celor trei partide liberale.

ÎN UE, DAR ŞI ÎN CSI
Marian Lupu a declarat că obiectivul urmărit de PDM este "o coaliţie extinsă pentru o guvernare democratică", pentru depolitizarea economiei şi a organismelor publice, reluarea dialogului cu Fondul Monetar Internaţional, iniţierea dialogului pentru semnarea acordului de asociere cu UE sau demararea unei anchete internaţionale pentru evenimentele de la 7 aprilie. Referindu-se la CSI, Lupu a declarat că există "avantaje ale păstrării calităţii de membru în această organizaţie". Despre împrumutul de la Rusia consideră însă că nu au fost precizate clar condiţiile acestuia. "Republica Moldova poate lua credite în condiţii economice dezavantajoase. Dar în general noi urmează să spunem «mulţumesc» pentru ajutorul financiar care ni se acordă", a declarat el.

×
Subiecte în articol: republica moldova alegeri moldova 2009