x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nevoiaşii vor lua locul vedetelor în Hotelul Negresco din Nisa

Nevoiaşii vor lua locul vedetelor în Hotelul Negresco din Nisa

22 Iul 2009   •   00:00

Timp de aproape un secol, Hotelul Negresco din Nisa a constituit o destinaţie de vacanţă aleasă de vedetele cinematografiei, de milionari, membri ai caselor regale şi comisari sovietici. În definitiv, câte hoteluri se pot lăuda ca deţin un candelabru creat de Gustav Eiffel, cuverturi din blană de nurcă în fiecare cameră, sau un portret al regelui Ludovic al XIV-lea, aşa cum mai există doar la Luvru şi în Palatul de la Versailles? - scrie cotidianul britanic The Independent.



Jeanne Augier, proprietara octogenară a hotelului ce seamănă mai curând cu un palat şi a fost declarat monument istoric de către statul francez, şi-a rescris recent testamentul. După moartea sa, actele proprietăţii vor fi transferate unei organizaţii caritabile ce salvează oameni fără adăpost şi animale abandonate.

Spre deosebire de multe alte hoteluri de lux, Hotelul Negresco încurajează în mod direct oaspeţii să-şi aducă animalele de casă cu ei. Hotelul, care este de 96 de ani "regele" de pe Promenade des Anglais, nu va deveni, însă, după trecerea în nefiinţă a proprietarei, un adăpost de animale. Animalele părăsite şi oamenii săraci nu vor fi cazaţi în cele 141 de dormitoare şi apartamente, ce au preţuri de la 290 la 1.880 euro pe noapte. Însă dreptul de proprietate şi profiturile hotelului au fost lăsate prin testament unei noi fundaţii, care este dedicată animalelor şi săracilor - fundaţie creată de proprietara în vârstă de 86 de ani, iubitoare de animale, comentează publicaţia britanică.

Motivele din spatele gestului d-nei Augier sunt trei: dorinţa de a-i ajuta pe cei nefericiţi, fie ei oameni sau animale; dorinţa de a păstra laolaltă personalul hotelului de lux din Franţa şi cea de a nu permite ca Hotelul Negresco să încapă pe mâinile unui lanţ hotelier internaţional.

"Vreau să fiu sigură, atunci când mă duc, că cei 260 de colegi ai mei nu sunt sacrificaţi pe altarul profitului", a explicat Augier. "Aceasta este casa mea, iar membrii personalului sunt copiii mei. Am primit zeci de oferte din partea unor grupuri hoteliere internaţionale, unele dintre ele chiar foarte atrăgătoare. Însă nu am fost tentată şi, la 86 de ani, nimeni nu mă va face să mă răzgândesc. Vreau ca hotelul să-şi păstreze sufletul şi să rămână proprietate franceză. Aici totul e autentic, nimic nu e fals", a mai spus proprietara.

D-na Augier, văduvă fără copii, a lăsat moştenire restul proprietăţilor sale, din Paris, Nisa şi Grasse (de o valoare estimată la peste 100 milioane de euro) Fundaţiei Mesange-Augier-Negresco.

Hotelul Negresco se lupta să supravieţuiască în momentul în care tatăl doamnei Augier, Jean-Baptiste Mesnage, l-a cumpărat la sugestia acesteia - în anul 1957. Încă de atunci, motivaţia ei era una caritabilă. Mama sa paralizase în urma unei operaţii nereuşite. În afara spitalelor, Hotelul Negresco era singura clădire din Nisa ale cărei lifturi erau suficient de mari pentru a permite ca mama ei să poată fi scoasă la aer în timp ce rămânea întinsă pe pat, explică The Independent.

Eforturile d-nei Augier de a restaura grandoarea Hotelului Negresco au fost deosebit de admirate, în special de către doi dintre remarcabilii săi oaspeţi, care i-au solicitat sfatul în legătură cu activitatea lor din domeniul turistic. Primul a fost şahul Iranului, iar al doilea a fost liderul sovietic din anii 1960, Nikita Hruşciov.

Hotelul Negresco este unul dintre marile simboluri ale Promenade des Anglais, artera principală care însoţeşte faleza Nisei. Cele mai multe dintre camerele sale au vedere la mare, iar hotelul deţine o fâşie proprie de plajă, un restaurant elegant şi o sală pentru recepţie cu o vedere superbă spre "Baie des Anges", notează cotidianul britanic

Hotelul a fost construit de un antreprenor român, Henri Negresco, în anul 1913. La momentul respectiv, era considerat o minune a modernităţii, echipat cu varianta timpurie a aspiratorului şi cu un sistem de tuburi pneumatice prin care erau distribuite scrisorile către fiecare cameră.

Primul Război Mondial - în timpul căruia Hotelul Negresco a fost transformat în spital - a contribuit la falimentarea proprietarului său. Hotelul s-a redresat în anii 1920 şi 1930, sub conducere belgiană, devenind cel mai elegant hotel de pe Coasta de Azur, însă a suferit o nouă cădere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi după acesta.

Printre oaspeţii care au fost găzduiţi de Hotelul Negresco de-a lungul anilor s-au numărat Pablo Picasso, Salvador Dali, Ernest Hemingway, Ducele şi Ducesa de Windsor, Michael Jackson, Anthony Quinn, Catherine Deneuve, Charles Aznavour, Yves Montand şi Gina Lollobrigida, încheie cotidianul britanic.

×
Subiecte în articol: externe hotelul negresco hotelul negresco