Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ceea ce se întâmplă în alte republici ex-sovietice îi permit Rusiei să se înţeleagă mai bine pe sine. În unele ţări s-a dezvoltat un fel de "variantă de alternativă" a istoriei ruse, astfel că ruşii pot acum vedea ce s-ar fi întâmplat dacă "bogatârul rus" aflat la răscruce s-ar fi dus nu "la dreapta", ci "la stânga". În acest sens, un interes aparte prezintă Republica Moldova, notează analistul rus Dmitri Furman, doctor în ştiinţe istorice, într-un amplu comentariu publicat în Nezavisimaia Gazeta.
Furman aminteşte că, spre deosebire de Rusia, unde preşedintele-reformator Elţin dizolvase parlamentul în 1993, în Republica Moldova parlamentul, ostil preşedintelui Lucinschi, a fost cel care modificase Constituţia, înfiinţând în 2000 o republică parlamentară. Acest lucru s-a întâmplat din cauza altercaţiilor din tabăra democraţilor moldoveni şi a deschis drumul pentru comunişti. Câştigând alegerile parlamentare din 2001, aceştia l-au impus drept preşedinte pe comunistul Voronin. De atunci, comuniştii câştigă a treia oară la rând.
În Republica Moldova s-a întâmplat ceea de ce se temeau atât de tare democraţii ruşi în anii 1990. Tocmai din frică faţă de perspectiva comunistă aceştia l-au sprijinit pe Elţin şi au susţinut adoptarea unei Constituţii "superprezidenţiale". Ulterior, chiar şi Putin fusese sprijinit tot din frică faţă de comunişti.
O alegere opusă în Republica Moldova nu a dus la fericire şi bogăţie. Cu comuniştii la putere, Republica Moldova este o ţară foarte săracă. Cu toate acestea, analistul rus afirmă că Voronin-comunistul a iniţiat şi reforme democratice, luând drept etalon în ceea ce priveşte politica economică ultraliberala Estonie. Însă, realizând o evoluţie colosală, comuniştii moldoveni nu şi-au schimbat denumirea partidului, afirmând că tocmai ei "luptă pentru adevăratele idealuri socialiste" către care, consideră ei, se îndreaptă întreaga Europă.
În ceea ce priveşte opoziţia anticomunistă moldoveană, aceasta este formată din numeroase partide minuscule, între care relaţiile sunt la fel de complicate ca şi cele care caracterizează opoziţia din Rusia, subliniază Furman. Aceasta este trăsătura comună a forţelor de dreapta postsovietice, care au mereu şi oriunde prea mulţi pretendenţi la statutul de lider. În opinia istoricului rus, în cadrul opoziţiei moldovene pot fi reperate două mari curente.
În primul rând, este vorba despre "pro-români", de intelectualitatea, mai ales cea tânără, care consideră că moldovenii sunt români şi tocmai de aceea Republica Moldova trebuie să se unească cu România şi să devină astfel parte integrantă a Europei. Pentru această categorie, comunismul este simbolul înapoierii Republicii Moldova.
În al doilea rând, este vorba despre fosta nomenclatură sovietică moldovenească. La sfârşitul anilor 1980 - începutul anilor 1990, aceşti oameni, la fel ca cea mai mare parte a nomenclaturii postcomuniste din lume, renunţau cu mare uşurinţă la Partidul Comunist şi la ideologia comunistă, devenind "democraţi" şi promotori ai economiei de piaţă. Ei îi urăsc pe comunişti, pentru că victoria acestora nu doar i-a înlăturat de la putere, dar a şi dovedit că au fost proşti: doar nimeni nu-şi imagina că pentru a face carieră în politică trebuie să rămâi în Partidul Comunist. Această parte a opoziţiei este, în funcţie de conjunctură, fie proromână şi prooccidentală, fie prorusă.
În opinia analistului rus, opoziţia moldoveană de dreapta este mult mai puternică decât actuala opoziţie rusă /şi cea de dreapta, şi cea de stânga/, însă ea este unită doar de anticomunism şi doar pe termen scurt, iar legea /adoptată pe vremea democraţilor moldoveni, nu a comuniştilor/ privind bariera de 6% pentru alegerea în parlament o lasă fără numeroase voturi.
În perioada 2005-2009, comuniştii moldoveni au înregistrat o serie de înfrângeri, între care cea mai importantă este trecerea Chişinăului în mâinile opoziţiei. Însă, tocmai acest lucru i-a împiedicat de fapt pe democraţi să câştige alegerile parlamentare din 2009, deoarece adunarea municipală a Chişinăului s-a transformat între timp în ceva asemănător cu parlamentul anilor 1990, cu alianţe şi coaliţii efemere, cu scandaluri şi împărţirea continuă a portofoliilor. Alegătorii moldoveni, chiar dacă s-au săturat de comunişti, s-au temut de un viitor şi mai prost, iar comuniştii au câştigat pentru a treia oară.
Furman respinge imaginea idilică a comuniştilor moldoveni. Chiar dacă Voronin şi anturajul său au adoptat valorile democratice, este puţin probabil ca acelaşi lucru să fie valabil pentru întregul partid şi mai ales pentru electoratul său, la fel de tradiţionalist ca şi cel al comuniştilor din Rusia. Dacă grava eroare a forţelor de dreapta din Republica Moldova o constituie anticomunismul "de peşteră", este clar că principala eroare a comuniştilor moldoveni este la fel de dogmaticul antiromânism, notează Furman.
Principalul învăţământ pe care Rusia trebuie să-l tragă din evenimentele din Republica Moldova este acela că victoria comuniştilor nu a făcut din această republică o "democraţie de imitaţie" dirijabilă, cum a făcut din Rusia victoria lui Elţin şi a democraţilor. La vremea sa, Republica Moldova a ales un drum opus celui rus. Însă, în opinia lui Furman, în prezent Republica Moldova s-ar afla mai aproape de democraţie decât Rusia lui Putin. "Alegerile din Republica Moldova au fost unele pe bune, lucru confirmat de toate studiile occidentale, în care Republica Moldova se situează pe locul 2 după Ucraina în ceea ce priveşte democraţia din spaţiul CSI", subliniază autorul articolului.
Desigur, comuniştii moldoveni model-2000 nu sunt cu nimic mai ortodocşi decât comuniştii ruşi. Însă, în ideologia comuniştilor moldoveni nu a existat componenta "imperială" specifică celor ruşi, iar "geopolitica", atât de adorată de Ziuganov, lipseşte din ideologia lui Voronin. /De altfel, "imperialismul" este o boală generală în Rusia, până şi forţele de dreapta fiind pentru un "imperiu liberal"/. Nu este exclus ca evoluţia comuniştilor moldoveni să fi fost influenţată de diverşi factori care lipsesc în cazul Rusiei, cum ar fi apropierea geografică de Europa sau dimensiunile mici ale ţării.
În opinia lui Furman, este mult mai grav când "de la regulile democratice se abat democraţii înşişi". În prezent, sistemele autoritare sunt create nu de "adepţii convinşi ai autoritarismului", la fel cum corupţia înfloreşte nu din cauza "adepţilor convinşi ai mitei". Omul care ia mită face acest lucru nu din convingere, ci pentru că are nevoie de bani. La fel şi conducătorul care creează un sistem autoritar poate să fie un adept ideatic al democraţiei, însă el pur şi simplu nu doreşte să renunţe la putere, mai ales pentru a o preda în mâinile opoziţiei. Un asemenea conducător poate fi sincer convins că în lupta cu această "opoziţie rea" orice abatere provizorie de la reguli este pur şi simplu inevitabilă. Mai târziu, însă, abaterile provizorii devin unele de sistem, din care nu mai poţi să ieşi, la fel cum omul care a început să ia mită nu mai poate trăi din salariu.
Pentru democraţie este esenţial un singur lucru: acceptul de a "juca potrivit regulilor". Şi nu este câtuşi de puţin important dacă acest accept este motivat de orientarea prooccidentală, de "lecturarea corectă" a lui Marx şi Lenin sau de "lecturarea corectă" a Coranului, de exemplu. Potrivit lui Furman, democraţii şi anticomuniştii din Rusia nu sunt dispuşi să joace conform regulilor, în timp ce preşedintele-comunist Voronin, cu faţă de miliţian şi cu maniere care amintesc de generalul Lebed - este dispus. De aceea, cu toate nevoile şi lipsurile sale, Republica Moldova este cu mult mai aproape de "lumea civilizată" decât Rusia, conchide analistul rus.
Sursa: Agerpres
