x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicio veste despre inginerul român dispărut în Turcia

Nicio veste despre inginerul român dispărut în Turcia

04 Sep 2018   •   12:27
Nicio veste despre inginerul român dispărut în Turcia

Un inginer din Ploiești, în vârstă de 51 de ani, a dispărut în timpul unei excursii pe care o făcea împreună cu familia în Istanbul, la Palatul Topkapi. ”Am tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”, declară soția inginerului.

Inginerul Salvatore Popescu de 51 de ani, din Ploiești, a dispărut pe 30 august 2018.

Bărbatul era împreună cu familia și un grup de turiști să viziteze Palatul Topkapi din Istanbul. Soția și alte rude au decis să se odihnească pe iarbă, iar inginerul a mers cu ceilalti turiști din grup.

“Atunci l-am văzut ultima oară. Eram cu un grup de turiști. Noi am rămas să ne odihnim, el a continuat să meargă cu mulțimea și de atunci nu l-am mai văzut”, a declarat soția inginerului, Ioana Dima.

Familia, disperată, a anunțat autoritățile turce, iar luni soția bărbatului a mers și la Ministerul Afacerilor Externe, considerând că aici are o “speranță”.

“Din partea autorităților turce nu am nicio veste. Am sunat azi (luni - n.r.) la consul și nu avea vreo știre. Speranța e aici în România la Ministerul Afacerilor Externe, ca să pună în mișcare niște lucruri, să le facă mai rapid, să se facă ceva. Am fost azi. Au zis că știau de caz și în măsura în care pot, vor face”, a declarat Ioana Dima.

Pe de altă parte, femeia a spus că “la spital sau la morgă” nu a fost găsit și ia în calcul și varianta unei răpiri sau sechestrări.

”La spital sau la morgă nu este. Nu este acolo, nu a fost găsit, mi-a spus consulul. Nu am nicio explicație ce s-a întâmplat, nu-mi închipui. Doamne ferește. Am făcut tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”, a mai spus soția inginerului.

Salvatore Popescu avea, în momentul dispariției, un telefon mobil care nu avea roaming și nici nu este smartphone, astfel încă soția spune că nu poate fi detectat.

Bărbatul nu suferea de nicio afecțiune medicală.

Sursa: reporterntv.ro

×