x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicolas Sarkozy, extremistul de serviciu al Europei

Nicolas Sarkozy, extremistul de serviciu al Europei

de Carmen Plesa    |    30 Sep 2010   •   00:00

Franţa riscă amenzi de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru expulzarea a mii de romi, după ce Bruxelles-ul a luat miercuri hotărârea de principiu de a lansa procedura de infringement, din cauza încălcării libertăţii de circulaţie, informează Daily Mail citat de Mediafax.



Comisia Europeană a luat miercuri decizia de principiu de a deschide o procedură de încălcare a tratatelor împotriva Franţei, iar Hexagonul are un răgaz de două săptămâni ca să repare transpunerea incorectă a directivei privind libera circulaţie a cetăţenilor UE, de care este acuzată.

Dacă puterea de la Paris a încercat să distragă atenţia de la „ghilotina" sub care a fost pusă Franţa, bucurându-se că nu a fost acuzată şi de discri­minare, aşa cum ameninţa comisarul european pentru Justiţie, criticile opoziţiei din Hexagon şi cele internaţionale au continuat să curgă.

Socialistul François Hollande a ţinut să atragă atenţia că nu Franţa e cea pusă sub acuzaţie de Comisie, ci „preşedintele republicii şi Guvernul", care au comis o greşeală. „Nu doresc ca ţara noastră să fie condamnată, ci vreau ca aceia care o conduc să fie interpelaţi, vreau ca lansarea acestei proceduri de încălcare a tratatelor să fie o ocazie pentru Guvern şi pentru preşedinte de a înceta cu măsurile stigmatizante şi discriminatorii."

Hebdomadarul american News­week l-a aşezat pe Nicolas Sarkozy pe prima pagină a ediţiei care urmează să apară la 4 octombrie, iar cuvintele care însoţesc fotografia preşedintelui francez nu sunt nici pe departe flatante. Sarkozy este văzut de revistă ca figură ilustrativă pentru „noul extremism din Europa".

„În Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy, în căutarea unui noi elan populist pentru a-şi relansa aura politică aflată în bernă, a lansat o campanie de violente acuzaţii şi de expulzări forţate care vizează minoritatea romă", scrie ediţia europeană a publicaţiei.

„Numeroşi partizani ai lui Sarkozy au fost şocaţi de brutalitatea ideii de a expulza o minoritate etnică", mai scrie Newsweek, adăugând că Viviane Reding, comi­sarul european pentru Justiţie, a fost „la un pas de a-l caracteriza pe Sarkozy drept nazist".

Pasajul consacrat de publicaţie lui Nicolas Sarkozy („un centrist care se joacă de-a extremismul") face parte dintr-un articol de trei pagini dedicat extremismului din Europa, cu accent pe alegerile din Suedia, unde extrema dreaptă a reuşit să intre în Parlament.

×
Subiecte în articol: externe