x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ninsori abundente în Franța. Un mort și 300.000 de locuințe fără electricitate

Ninsori abundente în Franța. Un mort și 300.000 de locuințe fără electricitate

15 Noi 2019   •   11:07
Ninsori abundente în Franța. Un mort și 300.000 de locuințe fără electricitate

Ninsorile abundente, înregistrate în Franţa începând de ieri, s-au soldat cu moartea unei persoane şi au lăsat 300.000 de locuinţe fără energie electrică vineri dimineaţă, în principal în departamentele din sud-estul ţării.

Un şofer în vârstă de 63 de ani a murit joi seară în localitatea Roche, la sud-est de Lyon, după căderea unui copac, a informat prefectura.

Sexagenarul încerca să înlăture un copac prăbuşit din cauza zăpezii, împreună cu alte persoane, când un al doilea copac a căzut asupra lor. Un alt bărbat, în vârstă de 27 de ani, a fost rănit.

Zăpada a provocat întreruperi de curent, funcţionarea a două linii de înaltă tensiune fiind întreruptă joi seara.

"Avem 300.000 de case fără curent. Este extrem de multă zăpadă. Condiţiile din timpul nopţii au fost dificile şi este greu să precizăm pe moment data restabilirii acestora", a declarat Robin Devogelaere, director de comunicare la Enedis, gestionarul reţelei de distribuţie a energiei electrice.

"Este o situaţie excepţională, deoarece zăpada este extrem de concentrată pe aceeaşi zonă. Acesta este motivul pentru care avem pagube semnificative la liniile electrice. Sunt copaci căzuţi, ramuri îngreunate de zăpadă care îngheaţă şi provoacă scurtcircuite şi fenomenul de zăpadă lipicioasă care se aglomerează pe cablurile electrice ", a adăugat el.

Ninsorile au provocat haos în transportul din zonă blocând parţial traficul feroviar la Grenoble. Circulaţia camioanelor a fost temporar interzisă pe toate autostrăzile din regiunea Lyon şi pe mai multe drumuri departamentale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ninsori franta