x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nivel periculos de plumb în jurul Catedralei Notre Dame, după incendiu

Nivel periculos de plumb în jurul Catedralei Notre Dame, după incendiu

13 Mai 2019   •   12:40
Nivel periculos de plumb în jurul Catedralei Notre Dame, după incendiu

Autoritățile din Franța avertizează oamenii că nivelul de contaminare cu plumb este puternic în jurul Catedralei Notre Dame, după incendiul din luna aprilie, potrivit Live Science.

Structura medievală și renovările recente – inclusiv celebra turlă – conțin plumb.

„Plumbul a fost folosit la acoperișuri încă din antichitate”, a spus un istoric de la Universitatea din California, Richard Wittman. „Era ceva comun când venea vorba de clădirile medievale”.

Clădirile era făcute cu ajutorul plumbului pentru că este un material maleabil, potrivit pentru turnuri și domuri, care au forme complexe, spune Richard Wittman. Acoperișul distrus al Catedralei Notre Dame era făcut din stejar și acoperit cu panouri mari de plumb. Plumbul folosit la acoperiș cântărea aproximativ 210 tone. Turla era, de asemenea, construită din lemn și plumb, care cântărea 750 de tone.

În prezent, majoritatea plumbului folosit în construcție contaminează  zona din jurul Catedralei Notre Dame, potrivit Associated Press. Nivelul de plumb din jurul catedralei este între 10 și 20 de grame per kilogram, potrivit AP, de până la 65 de ori peste limita recomandată. Plumbul se poate acumula în țesuturi și poate duce la probleme ale sistemului nervos.

×
Subiecte în articol: plumb catedrala Notre Dame incendiu