x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi tensiuni - Dilema porturilor

Noi tensiuni - Dilema porturilor

de Anca Aldea    |    04 Mar 2006   •   00:00
Noi tensiuni - Dilema porturilor

Senatorii republicani sunt suparati pe presedintele SUA, George W. Bush, pentru ca liderul de la Casa Alba a acceptat ca o companie din Emiratele Arabe Unite sa preia controlul asupra terminalelor din sase porturi americane.

Senatorii americani sunt nemultumiti ca Bush si-a dat OK-ul pentru preluarea de catre compania Dubai Ports World din Emiratele Arabe Unite (EAU) a unui contract de administrare a porturilor New York, New Jersey, Baltimore, New Orleans, Miami si Philadelphia. Compania amintita a cumparat, la mijlocul lunii februarie, compania londoneza Peninsular and Oriental Steam Navigation Co., care administrase cele sase porturi.

CRITICI. "Ce fel de semnal am trimite lumii daca este OK ca o companie britanica sa managerieze porturile americane, dar nu o companie din lumea araba, careia i s-a dat verde din punctul de vedere al securitatii?", i-a intrebat Bush pe congresmeni. Politicienii, deopotriva republicani si democrati, se tem insa pentru securitatea nationala. Congresmenii, care au amenintat cu deschiderea unei anchete, sunt sceptici ca o companie dintr-o tara ca Emiratele Arabe Unite - de unde au provenit doi dintre teroristii kamikaze de la 11 septembrie 2001 - este credibila. Politicienii au amintit totodata si de investigatiile americane care au afirmat, in urma cu cinci ani, ca EAU au sprijinit atacurile din "martea neagra" atat cu logistica, cat si cu bani. Dar, scrie Washington Post, la 7 iulie 2005, patru teroristi britanici s-au aruncat in aer la Londra si au provocat moarte si groaza.

EXAGERARE. Cand Bush a anuntat, la finele lui 2001, ca atentatele organizate de Al-Qaeda au schimbat lumea, nimeni nu se gandea ca Emiratele vor intra in cercul prietenilor intimi ai Casei Albe. Suspiciunea americanilor ca SUA s-ar putea transforma in tinte vulnerabile este, pentru multi ziaristi de peste Ocean, o exagerare. Mai ales ca tranzactia a primit aprobarea Comisiei pentru Investitii Straine in Statele Unite, precum si a secretarului pentru Securitate Interna, Michael Chertoff, care a apreciat ca sunt indeplinite conditiile necesare pentru garantarea securitatii si ca schimbarea proprietarului porturilor nu afecteaza atributiile Garzii de Coasta si ale serviciilor vamale.

"Dubaiul nu este credibil", a declarat, ieri, unul dintre cei mai proeminenti congresmeni americani, republicanul Duncan Hunter, presedintele Comisiei pentru serviciul militar din cadrul Camerei Reprezentantilor. Hunter - scrie Washington Post - este mai mult decat un simplu senator. De-a lungul timpului, el s-a dovedit unul dintre aliatii Administratiei Bush, care acum ii transmite presedintelui SUA indoielile sale cu privire la controversatul contract cu Dubai Ports World. "Emiratele Arabe reprezinta un bazar pentru natiunile teroriste", iar Washingtonul nu ar trebui sa permita acestei companii sa preia controlul asupra a sase dintre cele mai mari si mai importante porturi americane - New York, New Jersey, Baltimore, New Orleans, Miami si Philadelphia.

AMANARE. Majoritatea senatorilor din ambele tabere - republicana si democrata - priveste cu scepticism decizia Administratiei Bush de a aproba preluarea contractului in valoare de 6,8 miliarde de dolari. La presiunea congresmenilor si a societatii civile, Bush si ai lui au acceptat, cu acordul emiratezilor, amanarea, cu 45 de zile, a preluarii propriu-zise a porturilor, pana cand o comisie senatoriala va investiga riscurile potentiale legate de securitatea nationala, precum si pericolul izbucnirii unei crize politice peste Ocean.

In timp ce la Washington scandalul se acutizeaza, criticii presedintelui SUA sustinand ca EAU se numara printre sponsorii familiei Bush, la Dubai, responsabili ai companiei DP World incearca sa calmeze spiritele incinse. Oficialii emiratezi au primit chiar consiliere din partea fostului presedinte american Bill Clinton, care in urma cu doua saptamani le-a sugerat oficialilor din Dubai sa propuna o amanare de 45 de zile pentru incheierea tranzactiei. Grupul emiratez a anuntat, in urma cu doua zile, ca nu va interveni in operatiunile din Statele Unite inainte de luna mai. Directorul general al DP World, Edward Bilkey, a declarat ieri ca nu va incepe nici o activitate pana cand nu va avea loc audierea in fata Comisiei pentru Fortele Armate din cadrul Camerei Reprezentantilor.

BUSH A PIERDUT CAPITAL
Aprobarea de catre Administratia Bush a tranzactiei a cauzat o serie de critici peste Ocean. Si nu numai atat. Seful Casei Albe, care a incercat de cateva ori sa-si argumenteze pozitia, a cazut dramatic in sondaje. Si, o data cu el, Partidul Republican a pierdut capital de imagine in cele mai recente sondaje. Intr-un recent sondaj de opinie realizat de televiziunea americana CBS, liderul SUA era acreditat cu numai 34% din increderea concetatenilor sai. Astfel, popularitatea lui Bush a atins cel mai scazut nivel din timpul celor doua mandate ale sale.
×
Subiecte în articol: externe bush