x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Noi vă vrem, dacă ne vreți și voi!”

„Noi vă vrem, dacă ne vreți și voi!”

26 Sep 2016   •   16:30
„Noi vă vrem, dacă ne vreți și voi!”

Transnistria urmărește și va insista asupra unor legături mai strânse cu Rusia, dar aceasta depinde de capacitățile și dorința Kremlinului de a înfăptui acest deziderat, a declarat, săptămâna trecută, în cadrul unei vizite la Moscova, liderul regiunii separatiste transnistrene, Evgheni Șevciuk.

Cu ocazia vizitei la Moscova, Șevciuk a spus că Tiraspolul nu renunță la ideea alipirii Transnistriei la Federația Rusă, a relatat, ieri, Radio Chișinău, citat de Agerpres. „Soluția la această problemă ține de voința politică a factorilor de decizie de la Moscova. Transnistrenii și-au manifestat masiv dorința de a fi în componența Federației Ruse în cadrul unui referendum. Acest rezultat a fost luat în considerație de către Duma de Stat, care a adoptat chiar și o declarație în susținerea acestei idei”, a afirmat Evgheni Șevciuk, într-o conferință de presă susținută la sediul agenției de presă RIA Novosti. „Înțelegem că alipirea republicii moldovenești nistrene la Federația Rusă se poate înfăptui doar dacă există dorință de ambele părți. Acum, acest lucru depinde doar de voința și capacitățile Rusiei”, a adăugat liderul transnistrean, fără alte comentarii. La începutul lunii septembrie, Șevciuk a semnat un decret prin care cerea aplicarea rezultatelor referendumului din 17 septembrie 2006, când 97% din locuitorii din stânga Nistrului s-au pronunțat pentru independență și aderarea la Federația Rusă.  Decretul a fost emis la aproape 10 ani de la acest referendum. Premierul moldovean, Pavel Filip, a atras atenția că Tiraspolul se pregătește de alegeri prezidențiale și că așa-numitul decret are mai degrabă un caracter populist. O părere similară a fost expusă de mai mulți analiști de la Chișinău, care nu au întrevăzut niciun efect juridic sau vreo consecință pe plan geopolitic în urma acestuia.

„Kremlinul nu va comenta deocamdată inițiativa lui Șevciuk, deoarece nu este clar pe ce se bazează astfel de acțiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.

×
Subiecte în articol: Transnistria