x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nord-coreenii au dinamitat un munte

Nord-coreenii au dinamitat un munte

14 Sep 2004   •   00:00

In urma presiunilor internationale, Coreea de Nord a recunoscut ca o explozie de proportii a avut loc, saptamana trecuta, in comitatul Kim Hyong Jik, din provincia Ryanggang, aflata in vecinatatea granitei muntoase cu China.

PROIECT. Phenianul a explicat ca norul-ciuperca, avand diametrul de 4 kilometri inregistrat de sateliti, era doar praful care s-a ridicat dupa dinamitarea unui intreg munte, in scopul construirii unui baraj hidroelectric. Mai mult, regimul de la Phenian a invitat chiar ambasadorii straini in Coreea de Nord sa viziteze locul deflagratiei, pentru a se convinge cu propriii ochi ca nu este vorba despre o tentativa nucleara. Primul invitat a fost secretarul de stat din Ministerul de Externe din Marea Britanie, aflat, din intamplare, tocmai zilele acestea, in prima vizita oficiala a unui responsabil britanic in Coreea de Nord. Asta, dupa ce, cu doar o zi inainte, la insistentele aceluiasi britanic de a afla ce anume s-a intamplat la granita cu China, nord-coreenii negasera orice fel de incident.

TEMERI. Recunoasterea a venit la patru zile dupa ce Occidentul a aflat ca o deflagratie de proportii a generat o ciuperca de tipul celei atomice, undeva in apropierea unei baze de lansare a rachetelor balistice si a unei unitati unde se crede ca se imbogateste uraniu. Emotiile comunitatii internationale erau destul de mari, toata lumea temandu-se ca ar putea fi vorba despre primul test nuclear al statului comunist, asa cum se zvonise in ultima vreme in mediul serviciilor de informatii din Statele Unite. (Ana Ilie)

×
Subiecte în articol: externe