x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Norvegia trimite fonduri "verzi" în România

Norvegia trimite fonduri "verzi" în România

de Alexandru Nastase    |    09 Aug 2010   •   00:00

România va dispune de 98,5 milioane de euro pentru proiecte de mediu şi sociale până în 2014, fondurile fiind alocate de Guvernul norvegian în baza unui acord financiar reînnoit cu Uniunea Europeană.



"România este a doua cea mai săracă ţară dintre statele beneficiare. În acelaşi timp, este una dintre cele mai populate şi primeşte fonduri importante de la Uniunea Europeană şi din partea Norvegiei", se arată pe site-ul EEA destinat granturilor.

Ajutorul norvegian este menit să micşoreze disparităţile dintre statele membre, finanţând proiectele ecologice, inovaţiile în domeniul industriei verzi, sănătatea, acordarea de burse, societatea civilă, justiţia, precum şi dezvoltarea umană şi socială.

În baza acordului cu UE, Norvegia va furniza aproximativ 400 milioane de euro anual sub forma unor granturi disponibile pentru ultimele 12 ţări admise în UE, plus Portugalia, Grecia şi Spania. În total, în perioada 2009-2014, ajutorul acordat de Norvegia pentru aceste ţări se va ridica la circa două miliarde de euro.

Potrivit ministrului norvegian al afacerilor externe, Jonas Gahr Støre, acest nou acord, semnat prin mecanismul financiar al Agenţiei Europene de Mediu (EEA), contribuie la reducerea diferenţelor sociale şi economice dintre statele membre.

×
Subiecte în articol: externe