x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nuclear - SUA au descoperit bomba lui Ceausescu

Nuclear - SUA au descoperit bomba lui Ceausescu

de Anca Aldea    |    30 Ian 2007   •   00:00
Nuclear - SUA au descoperit bomba lui Ceausescu

Mai multe documente semnate de Amando Travelli, un savant american de origine italiana, care a efectuat in anii ’60 un recensamant al reactoarelor nucleare din lume ce foloseau uraniu ultraimbogatit provenit din Statele Unite, arata ca Romania lui Ceausescu devenise un pericol nuclear pentru America. Asta pentru ca Romania se ambitionase, alaturi de marile puteri ale lumii, sa obtina bomba atomica.

Potrivit Chicago Tribune, in arhiva lui Travelli se porneste de la ideea ca in anii ’50 SUA au initiat un program de furnizare a uraniului ultraimbogatit acelor tari care doreau sa construiasca centrale nucleare pentru a le folosi in scopuri civile, respectiv ca sursa de energie. Programul "Atomi pentru pace" s-a vrut, initial, o incercare de a cimenta relatiile dintre Washington si dictatorii lumii, intre care si Ceausescu, aflat in acea vreme a razboiului rece in ograda URSS. Douazeci de ani mai tarziu, Washingtonului i-a scapat din mana programul, iar Ceausescu a profitat de ocazie si a inceput sa utilizeze uraniul ultraimbogatit pentru fabricarea bombei nucleare. Planul lui avea sa se prabuseasca dupa alti 20 de ani, o data cu Revolutia din ’89, cand Romania a raportat la Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) intentiile lui Ceausescu.

PLUTONIU, LA PITESTI. Presa europeana a scris, in repetate randuri, ca Ceausescu intentiona sa obtina bomba nucleara. Publicatia britanica Sunday Herald a prezentat chiar un raport al Serviciului de Informatii Externe al Rusiei, potrivit caruia, in 1989, Romania, care era semnatara a Tratatului de neproliferare nucleara si, cel putin la nivel declarativ, o adversara a armelor de distrugere in masa fabricate in Occident, a inregistrat primul succes nuclear. Expertii de la Pitesti "produsesera circa un kilogram de plutoniu, cantitate suficienta pentru fabricarea unei bombe atomice". Plutoniul a fost obtinut din uraniul ultraimbogatit pe care Romania l-a primit de la americani, prin programul "Atomi pentru pace", impreuna cu reactorul nuclear Triga-II.

×
Subiecte în articol: externe ceausescu