x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NUNTĂ REGALĂ - Rochia de mireasă a lui Meghan: un secret şi multe speculaţii

NUNTĂ REGALĂ - Rochia de mireasă a lui Meghan: un secret şi multe speculaţii

17 Mai 2018   •   21:30
NUNTĂ REGALĂ - Rochia de mireasă a lui Meghan: un secret şi multe speculaţii

Cu două zile înainte de nunta regală, rochia pe care o va purta Meghan Markle este unul dintre cel mai bine păstrate secrete din Regatul Unit. Va fi albă? Din dantelă sau din satin? Creaţia unui designer britanic sau străin? Toate întrebările vor primi răspuns sâmbătă, când actriţa americană de 36 de ani îşi va uni destinul cu cel al prinţului britanic Harry, de 33 de ani, informează AFP. 

Rochia purtată de Kate Middleton, în urmă cu şapte ani, la căsătoria cu prinţul William, fratele lui Harry, a suscitat un interes enorm în lumea întreagă. 

Ducesa de Cambridge a ales un model confecţionat din satin alb şi în culoarea fildeşului, o creaţie 100% britanică, semnată de stilista Sarah Burton şi fabricată în atelierele Alexander McQueen. 

Meghan ar putea face o alegere asemănătoare, optând pentru un creator de modă britanic pentru a măguli opinia publică şi a încuraja industria de modă din Regatul Unit odată cu intrarea sa în familia regală. 

Fantezie, tradiţie sau ambele? 

În ultimele luni, au fost vehiculate numele mai multor stilişti care ar putea semna modelul rochiei, printre care Burberry, Ralph&Russo (creatorul rochiei din fotografiile oficiale de logodnă), Stella McCartney, Erdem, Alexander McQueen, Antonio Berardi sau Roland Mouret. 

Acesta din urmă, întrebat despre rochia de mireasă a lui Meghan în timpul Săptămânii Modei de la Londra din februarie, a evitat răspunsul. 

''Nu voi răspunde'', a precizat pentru AFP designerul francez stabilit la Londra, renumit pentru rochiile sale sculpturale, elegante şi senzuale. ''Îmi este prietenă, iar cel mai mare cadou pe care îl pot face prietenilor mei este să le respect intimitatea''. 

Mare amatoare de modă, Meghan Markle a descris în 2016 pentru revista Glamour ţinuta ideală pentru o astfel de zi: ''Personal, prefer rochiile de mireasă fanteziste sau subtil romantice''. 

Cerinţele ''codului vestimentar regal'' ar putea însă să-i limiteze opţiunile întrucât, prin căsătoria cu Harry, Meghan devine membră a familiei regale britanice ale cărei tradiţii seculare organizează cu mai multă sau mai puţină autoritate viaţa membrilor săi. 

''De-a lungul anilor, rochiile de mireasă regale s-au înscris în tradiţie, respectând şi tendinţele modei din perioada respectivă'', precizează site-ul oficial al Casei Regale. 

Mai poate Meghan purta rochie albă? Iată o altă potenţială problemă având în vedere că actriţa a fost căsătorită anterior cu un producător de film, Trevor Engelson. 

''Eticheta în ceea ce priveşte rochiile albe la a doua căsătorie este în prezent mult mai puţin rigidă'', spune Raishma, creatoare specializată în rochii de mireasă, pe site-ul Daily Express. Meghan ar putea ''opta pentru culoarea fildeşului sau alb-gălbui care s-ar potrivi foarte bine cu tenul său''. 

''Expunere internaţională'' 

Oricare ar fi acesta, designerul ales va beneficia de o atenţie fără precedent. Retransmisă de canalele de televiziune din lumea întreagă, ceremonia va fi urmărită de zeci de milioane de persoane, iar rochia, în doar câteva minute după apariţia sa pe micile ecrane, va fi analizată în detaliu de site-urile de specialitate. 

Deşi Meghan o va purta o singură zi, rochia va fi copiată şi purtată şi de alte viitoare mirese din lume. 

''Membrii familiei regale au fost 'influenceri' cu mult înainte ca termenul să fie inventat (...) Sunt capabili să împingă o marcă spre celebritate'', a precizat pentru AFP analistul Sam Coates, un specialist în comunicare din Londra. 

Modelele de haine purtate de Kate Middleton şi de Meghan Markle, în special cele care provin de la branduri accesibile publicului larg, se vând bine, a adăugat acesta. Nu încape îndoială aşadar că rochia lui Meghan va fi, pentru designerul acesteia, şansa unică de a ''profita de o expunere internaţională''. 

Ţinuta lui Harry nu suscită nici pe departe acelaşi interes... Cel mai probabil, prinţul ar putea purta uniforma militară, o altă tradiţie în familia regală.AGERPRES

×