x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O ambarcaţiune cu migranţi a naufragiat pe insula Samos, o femeie a decedat

O ambarcaţiune cu migranţi a naufragiat pe insula Samos, o femeie a decedat

14 Apr 2019   •   21:00
O ambarcaţiune cu migranţi a naufragiat pe insula Samos, o femeie a decedat

O ambarcaţiune cu zeci de migranţi la bord a naufragiat pe coasta stâncoasă a insulei greceşti Samos, a relatat duminică radio-televiziunea de stat ERT, citând paza de coastă.

În afara celor 50 de migranţi care au reuşit să ajungă în zona de coastă, serviciile de salvare au găsit trupul neînsufleţit al unei femei, cel mai probabil ucisă de valurile care se loveau de stânci, arată sursa citată.

Valul de migraţie în estul Mării Egee s-a redus considerabil faţă de anii de criză 2015-2016, când peste un milion de migranţi au sosit în Grecia dinspre Turcia.

De la începutul anului 2019, aproape 5.500 de persoane şi-au riscat viaţa pentru a ajunge pe insulele greceşti dinspre Turcia, potrivit ONU.

În 2018, numărul celor decedaţi ori daţi dispăruţi în Marea Egee a fost de 174.AGERPRES

×