x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O autistă candidează pentru titlul Miss America

O autistă candidează pentru titlul Miss America

de Agerpres    |    12 Ian 2013   •   12:09
O autistă candidează pentru titlul Miss America
Sursa foto: STR / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / AFP

La concursul Miss America din acest an, aflat la cea de-a 92-a sa ediţie, se prezintă mai multe candidate cu serioase probleme de sănătate, între care o tânără care suferă de autism şi una care va suporta o mastectomie, informează Agerpres.

Miss Montana, Alexis Wineman /18 ani/, cea mai tânără participantă la concurs, care are loc la 12 ianuarie la Las Vegas, suferă de sintomul Asperger, diagnosticat la vârsta de 11 ani şi despre care candidata vorbeşte deschis.

"Mulţi oameni cred că autiştii sunt toţi la fel, o tulburare mintală care ne face să nu ne putem exprima în societate". "Vreau ca oamenii să ştie că aceia care trăiesc în autism pot fi diferiţi, că unii se descurcă mai bine şi alţii mai rău", a explicat Alexis.

Graţie titlului Miss Montana, Alexis a primit o bursă pentru studii universitare, potrivit AFP.

Pe de altă parte, Miss Washington, Allyn Rose /24 ani/, a anunţat că indiferent de rezultat, va suferi o mastectomie bilaterală după concurs. Mama, bunica şi mătuşa tinerei au murit de cancer la sân şi Allyn Rose a anunţat că se va opera cu scopul de a-şi "prelungi viaţa".

Printre celelalte concurente, Miss Iowa, Mariah Cary, suferă de sindromul Tourette /tulburare neurologică/ şi Miss Maine, Molly Bouchard, a slăbit 23 de kilograme pentru a câştiga respectivul titlu.

Miss Alabama, Heather Whitestone, care este surdă, a câştigat titlul Miss America în 1994.

×
Subiecte în articol: miss america autism concurs operatie