x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O belugă a fost observată în Tamisa, în apropierea Londrei

O belugă a fost observată în Tamisa, în apropierea Londrei

25 Sep 2018   •   18:22
O belugă a fost observată în Tamisa, în apropierea Londrei

O belugă, cunoscută şi sub numele de delfin alb, a fost observată marţi înotând în apropierea barjelor de pe râul Tamisa, lângă Londra, la sute de kilometri distanţă de habitatul său obişnuit din zona arctică, relatează Reuters şi Press Association. 

''Nu-mi vine să cred că scriu asta, nu e o glumă: belugă în Tamisa, în largul Coalhouse Fort'', a notat ecologistul Dave Andrews. 

În înregistrările video se poate observa mamiferul alb care iese la suprafaţă din Tamisa, în apropiere de oraşul Gravesend din comitatul Kent. 

''Aceasta este cea mai sudică apariţie a unei belugi pe care am văzut-o vreodată în zona acestor ţărmuri'', a declarat Lucy Babey, conducătoarea departamentului de ştiinţă şi conservare al organizaţiei de caritate ORCA, citată de publicaţia The Mirror. 

Cea mai recentă apariţie a unor exemplare de belugă în apele britanice a avut loc în 2015 când mai multe astfel de mamifere au fost observate în largul coastelor din nord-estul ţării, în apropiere de Northumberland, însă au părăsit zona la scurt timp după aceea, a adăugat specialista. 

În anul 2006, un exemplar de delfin cu bot gros a murit după ce a eşuat pe malul Tamisei. 

Organizaţia British Divers Marine Life Rescue, care ajută la salvarea cetaceelor şi a altor animale marine eşuate, a anunţat că va trimite în zona râului un coordonator care va monitoriza situaţia. O purtătoare de cuvânt a organizaţiei a declarat că aceasta este ''o apariţie foarte rară'' şi a îndemnat populaţia să nu se apropie de belugă. 

De asemenea, un purtător de cuvânt din cadrul Societăţii Regale de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale (RSPCA) a declarat că această organizaţie a primit informări ''cu privire la o balenă, posibil o belugă, în Tamisa'' şi colaborează cu alte agenţii pentru monitorizarea situaţiei şi oferirea asistenţei, în cazul în care va fi necesar''. 

Ecologiştii au atras atenţia că exemplarul de belugă s-a rătăcit şi ar putea fi în pericol deoarece se află la ''mii de mile distanţă de unde ar trebui să fie, în Groenlanda, Svalbard sau Marea Barents''.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: beluga delfin alb tamisa