x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O comisie a Senatului italian respinge începerea urmăririi penale împotriva lui Salvini pentru „sechestare de persoane”

O comisie a Senatului italian respinge începerea urmăririi penale împotriva lui Salvini pentru „sechestare de persoane”

19 Feb 2019   •   18:04
O comisie a Senatului italian respinge începerea urmăririi penale împotriva lui Salvini pentru „sechestare de persoane”

Comisa pentru imunitate a Senatului italian a respins marţi, cu majoritate de voturi, cererea unui tribunal din Catania de începere a urmăririi penale împotriva ministrului de interne Matteo Salvini pentru 'sechestrare de persoane cu circumstanţe agravante', în legătură cu decizia acestuia de a bloca debarcarea migranţilor aflaţi pe nava de salvare Diciotti, relatează Reuters şi ANSA.

Acuzaţia se bazează pe decizia lui Salvini de a întârzia cu aproape o săptămână în august 2018, în pofida condiţiilor critice de la bord, debarcarea celor peste 150 de migranţi salvaţi şi transportaţi într-un port din Sicilia de nava Diciotti a pazei de coastă italiene.

Un tribunal special din Catania a stabilit că Salvini ar trebui judecat pentru această decizie, pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 şi 15 ani, dar aducerea sa în instanţă nu poate avea loc decât cu autorizare din partea Senatului - mai întâi în comisie, apoi în plen.

Comisia senatorială avea la dispoziţie 30 de zile pentru a examina cazul înainte de a emite o recomandare pentru votul în plen.

Marţi, membrii săi au votat, cu un scor de 16-6, pentru stoparea anchetei referitoare la suspiciunile de abuz de putere şi sechestrare de persoane. În favoarea lui Salvini au votat partidul acestuia, Liga (extremă dreapta), partenerul de guvernare Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Forza Italia. M5S şi-a consultat luni militanţii cu privire la poziţia pe care să o adopte, peste 59% dintre ei votând pentru sprijinirea lui Salvini.

Plenul Senatului va fi chemat să se pronunţe prin vot în acest caz în termen de 60 de zile.

AGERPRES

×