x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O fostă fabrică de ciment a fost transformată în casă locuibilă. Schimbarea este ULUITOARE

O fostă fabrică de ciment a fost transformată în casă locuibilă. Schimbarea este ULUITOARE

de Anca Arambaşa    |    20 Mar 2017   •   17:30
O fostă fabrică de ciment a fost transformată în casă locuibilă. Schimbarea este ULUITOARE

În 1973, Ricardo Bofill a găsit o fabrică de ciment dezafectată, un complex industrial de la începutul secolului, format din peste 30 de silozuri, galerii subterane, săli imense cu maşinării, şi a decis să îl transforme în sediul central al Atelierelor de Arhitectură. Renovarea a durat doi ani.

Fabrica, abandonată şi ruinată parţial, era un ansamblu de elemente suprarealiste: scări care duceau spre nicăieri, piloni masivi de susţinere care nu aveau niciun scop, bucăţi de oţel care atârnau în aer, spaţii imense goale, pline de magie.

Procesul de transformare a început cu demolarea unei părți a structurii vechi pentru a lăsa forme vizibile până acum ascunse, ca şi când betonul ar fi fost sculptat. Din momentul în care spaţiile vechi au fost definite, curăţate de ciment şi înconjurate cu verdeaţă, procesul a trecut la o altă etapă a programului de reabilitare.

Opt silozuri au rămas în picioare şi au devenit birouri, laboratoare pentru crearea modelelor, arhive, o bibliotecă, o cameră de proiecţie şi un spaţiu gigantic numit „catedrala”, folosit pentru expoziţii, concerte şi o întreagă gamă de funcţii culturale legate de activitatea profesională a arhitectului.

Complexul este situat în mijlocul unor grădini cu eucalipţi, palmieri, măslini şi chiparoşi, relatează archdaily.

Acest proiect este dovada grăitoare a faptului că imaginaţia unui arhitect poate adapta orice spaţiu unei noi funcţii, indiferent de cât de diferit ar putea fi de cel original.

Pentru IMAGINI, click AICI şi AICI.

 

Citeşte şi:

Unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din lume se închide după 86 de ani de funcționare

 

Palatul Buckingham va fi renovat începând cu luna aprilie

 

Autorităţile chineze, criticate pentru reparaţiile ''urâte'' efectuate la Marele Zid Chinezesc

 

Top 10 cele mai impresionante plaje din lume

×
Subiecte în articol: fabrica de ciment ricardo bofill