x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă „alertă severă” de atentat terorist, în Marea Britanie

O nouă „alertă severă” de atentat terorist, în Marea Britanie

30 Iun 2015   •   11:04
O nouă „alertă severă” de atentat terorist, în Marea Britanie
Sursa foto: EPE/Agerpres

Uciderea a 38 de turişti britanici, în Tunisia, vineri, de un atentator înarmat, a dus la ridicarea gradului de alertă la „severă”, în Marea Britanie, ceea ce înseamnă că regatul se confruntă cu atacuri iminente. Premierul Cameron a atras atenţia, ieri, că niciun loc din Europa nu mai e în siguranţă.

Citeste si Noi imagini şocante din timpul măcelului din Tunisia (VIDEO)

Teroriştii afiliaţi la Statul Islamic plănuiesc atacuri ţintite asupra Marii Britanii şi a statelor europene, a afirmat premierul David Cameron, pe măsură ce mii de turişti din Tunisia, acum păziţi de trupe antitero, se pregătesc să se întoarcă în țară.

„Există oameni în Irak şi Siria care complotează să comită acte teribile în Marea Britanie și în alte locuri şi atât timp cât Statul Islamic există în acele două ţări suntem ameninţaţi”, a spus Cameron adăugând că existenţa terorismului islamic este marea provocare a actualei generaţii.

„Este o ameninţare existenţială pentru că ceea ce se întâmplă aici este o pervertire a unei mari religii, iar crearea acestui cult al morţii otrăvitor seduce prea multe minţi tinere”, a spus premierul.

Între timp, poliţia britanică spune că va începe cea mai amplă operaţiune de combatere a terorismului din ultimul deceniu. Deja există rapoarte că arestările în cazurile de terorism se fac într-o rată de una pe zi.

Pe de altă parte, ministrul Apărării din Marea Britanie a declarat că atentatul va duce la schimbarea strategiei de securitate a ţării sale. Acelaşi climat de alarmă s-a instalat şi în Franţa, după ce, sâmbătă, un bărbat suspectat de legături cu grupările islamiste a comis un atentat la uzina chimică la care lucra, sfârşind apoi prin a-şi decapita şeful.

Premierul francez Manuel Valls a avertizat că Franţa trebuie să se aştepte în continuare la astfel de acte. „Problema nu este dacă va fi un alt atac, ci când”, a spus Valls.

Autorităţile tunisiene au promis că vor acţiona dur împotriva grupărilor teroriste, în urma atacului de vineri. O primă măsură va fi închiderea a 80 de moschei care au răspândit „mesaje veninoase” la adresa occidentalilor.

Atacul de vineri este cel de-al doilea petrecut în Tunisia, anul acesta. În luna martie, 22 de turiști au fost uciși într-un muzeu, de militanţii islamişti.

×