x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă prinţesă s-a născut în familia regală din Suedia, a zecea la succesiune

O nouă prinţesă s-a născut în familia regală din Suedia, a zecea la succesiune

09 Mar 2018   •   21:20
O nouă prinţesă s-a născut în familia regală din Suedia, a zecea la succesiune

Prinţesa Madeline a născut o fetiţă la Stockholm, înmulţind cu un membru cea mai mare familie regală din Europa, relatează vineri DPA.

"Mama şi copilul se simt bine", a anunţat vineri palatul regal.

Noul vlăstar regal, care s-a născut vineri, la ora 00.41, (23.41 GMT joi) este cel de al treilea copil al prinţesei Madeline şi al soţului ei, Christopher O'Neill, care se spune că ar fi fost prezent la naştere.

"Suntem încântaţi de venirea pe lume a acestui nou membru al familiei", a declarat O'Neill după naştere.

Prinţesa Madeline este copilul cel mai mic al regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi al reginei Silvia. Noul copil al prinţesei Madeline are şanse mici de a accede la tron, în contextul în care este a zecea în ordinea succesiunii.

Printre cei aflaţi înaintea noului vlăstar regal în linia succesiunii se află prinţesa Victoria şi cei doi copii ai săi; prinţul Carl Philip şi cei doi fii ai săi; şi cei doi fraţi mai mari, Nicolas, de 2 ani, şi Leonore, de 4 ani.

Familia regală suedeză depăşeşte toate celelalte familii regale europene în materie de urmaşi. Prinţesă nou-născută este cel de al şaptelea nepot al monarhilor din Suedia. Cel mai în vârstă dintre aceştia, prinţesa Estelle, a împlinit şase ani în februarie.

Madeline şi O'Neill, un om de afaceri american, au locuit în Londra şi New York înainte de naşterea celui de al doilea copil. O'Neill stă departe de atenţia publică acordată familiei regale, refuzând chiar un titlu regal după nunta cuplului din iunie 2013.AGERPRES

×