x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O scrisoare antisemită adresată de Richard Wagner unui intelectual francez va fi scoasă la licitaţie la Ierusalim

O scrisoare antisemită adresată de Richard Wagner unui intelectual francez va fi scoasă la licitaţie la Ierusalim

23 Apr 2018   •   09:22
O scrisoare antisemită adresată de Richard Wagner unui intelectual francez va fi scoasă la licitaţie la Ierusalim

O scrisoare adresată de Richard Wagner unui intelectual francez, în care faimosul compozitor îşi avertizează interlocutorul cu privire la "influenţa" evreilor asupra mediului cultural, va fi scoasă la licitaţie marţi în Israel, unde reprezentaţiile operelor acestui compozitor german sunt boicotate, notează AFP.

Wagner (1813-1883), ale cărui lucrări impregnate de naţionalism au fost adoptate în secolul XX de către Al Treilea Reich, a fost compozitorul preferat al lui Hitler.

Datată 25 aprilie 1869, această scrisoare adresată filosofului, poetului şi criticului Edouard Schuré, vorbeşte despre receptarea pamfletului compozitorului "Iudaismul în muzică", publicat iniţial în 1850 sub pseudonim.

"Francezul ştie foarte puţine despre evrei", îi scrie Wagner prietenului său, care locuia în oraşul elveţian Lucerna, afirmând că asimilarea evreilor în societatea franceză îi împiedică pe francezi să vadă "influenţa corozivă a spiritului evreiesc asupra culturii moderne".

Moştenirea muzicală şi artistică a lui Wagner este impregnată de antisemitism, misoginism şi de idei pre-naziste despre puritatea rasială, deşi compozitorul a murit în 1883, cu mult înainte de apariţia nazismului.

În Israel, deşi nu există nici o lege care să interzică reprezentaţiile operelor lui Wagner, muzicienii preferă să nu le interpreteze.

Meron Eren, co-fondator şi proprietar al casei de licitaţii Kedem, organizatoarea evenimentului, a declarat pentru AFP că este pentru prima dată când vinde un obiect care a aparţinut lui Wagner.

"Dacă Wagner ar şti că un evreu bărbos din Ierusalim face afaceri cu scrisoarea lui, s-ar răsuci în mormânt", a glumit el.AGERPRES

×