x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama pledează pentru multilateralism şi avertizează Teheranul şi Phenianul

Obama pledează pentru multilateralism şi avertizează Teheranul şi Phenianul

de Mihaela Matachita    |    23 Sep 2009   •   00:00

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut miercuri, de la tribuna ONU, omologilor săi să acţioneze într-un cadru multilateral în faţa sfidărilor lumii, avertizând Teheranul şi Phenianul cu urmări dacă aceste ţări vor pune activităţile lor nucleare înaintea stabilităţii regionale.

"Deoarece a venit momentul pentru ca lumea să ia o nouă direcţie, trebuie să deschidem o nouă eră de cooperare multilaterală, bazată pe interes şi respect reciproc", a spus Obama în aplauzele celor prezenţi.
El a pus în gardă Iranul şi Coreea de Nord: "În acţiunile lor de până acum, guvernele Coreii de Nord şi Iranului ameninţă să ne antreneze pe o pantă periculoasă". "Naţiunile care refuză să îşi asume obligaţiile vor trebui să îşi asume consecinţele" şi vor da socoteală, a adăugat Obama.

×
Subiecte în articol: discurs barack obama onu