x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama: Un miliard de dolari pentru securitate în Europa de Est

Obama: Un miliard de dolari pentru securitate în Europa de Est

de Marina Constantinoiu    |    Dan Constantin    |    03 Iun 2014   •   19:27
Obama: Un miliard de dolari pentru securitate în Europa de Est
Sursa foto: SAUL LOEB/AFP/Mediafax Foto
Angajamentul american faţă de securitatea Europei este “sacrosanct”, afirmă preşedintele american
Barak Obama vizitează Polonia, prima etapă în cadrul turneului european din această săptămână, care mai include Belgia şi Franţa. Reperele vizitei sunt legate de două importante momente istorice. În Polonia se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului; în vara lui 1989 au început lucrările mesei rotunde care au permis organizarea primelor alegeri libere şi tranziţia paşnică a puterii de la preşedintele Jaruzelski la instalarea primului preşedinte necomunist, Lech Walesa.

La 30 mai au avut loc funeraliile generalului Jaruzelski, decedat la vârsta de 90 de ani, care au prilejuit şi o dezbatere în societatea poloneză asupra momentelor dramatice din istoria ţării din perioada comunistă, a deciziilor dificile pe care le-a luat preşedintele care a decretat legea marţială în 1981 pentru a evita intervenţia trupelor sovietice.

Trecut, prezent şi viitor
Un consilier al lui Obama a precizat că preşedintele SUA va sublinia în timpul vizitei importanţa căderii comunismului în Polonia, cu efect în ansamblul evenimentelor din Europa de Est, dar şi importanţa relaţiilor cu SUA pentru consolidarea democraţiei.

Prezentul şi viitorul acestor relaţii în legătură directă cu evenimentele din Ucraina şi cu presiunile Rusiei vor constitui principalul subiect al întâlnirii lui Obama la Varşovia cu lideri din zece ţări aliate în NATO din Europa Centrală şi ţările Baltice invitaţi în Polonia, inclusiv din România. Va fi prezent şi noul preşedinte al Ucrainei, Poroşenko, la primul dialog cu preşedintele Obama.  Obiectivul principal al turneului în Europa al preşedintelui american vizează consolidarea “relaţiilor transatlantice” cu aliaţii SUA, inclusiv în ceea ce priveşte criza din Ucraina.

“Sporiţi cheltuielile militare!”
Ajuns la Varşovia, Obama a făcut apel la aliaţii săi europeni să-şi majoreze cheltuielile militare, relatează AFP.
''Se constată o scădere continuă (a cheltuielilor militare). Aceasta trebuie să se schimbe'', a declarat preşedintele american la încheierea unei întâlniri cu omologul său polonez, Bronislaw Komorowski.
Obama a propus alocarea unei sume de până la un miliard de dolari pentru desfăşurarea de noi forţe americane - terestre, navale şi aeriene - în Europa de Est, pe fondul crizei din Ucraina.
Această “iniţiativă pentru asigurarea securităţii Europei” trebuie aprobată de Congresul SUA. Ea ar trebui să servească, de asemenea, la dezvoltarea capacităţilor ţărilor care nu sunt membre ale NATO, cum ar fi Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, pentru a le permite să coopereze cu Statele Unite şi aliaţii lor occidentali şi pentru a-şi consolida propria lor apărare, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Alături de aliaţi
“Statele Unite ale Americii stau alături de aliaţii lor, aşa cum au stat şi ei alături de noi”, precizează comunicatul difuzat la începutul vizitei preşedintelui Obama în Polonia. Dacă acest plan este aprobat, acesta va fi măsura cea mai concretă luată de Barack Obama pentru a da asigurări privind securitatea aliaţilor săi din Europa de Est şi pentru a transmite Rusiei mesajul că Washingtonul se opune ferm acţiunilor sale din Ucraina.
Planul are drept scop intensificarea exerciţiilor şi pregătirii trupelor şi forţelor aeriene desfăşurate de Statele Unite în Europa. El prevede, de asemenea, trimiterea de experţi americani în ţările est-europene, pentru a pregăti instalarea echipamentelor şi îmbunătăţirea infrastructurii, care ar putea fi utilizate rapid de NATO în cazul în care va fi necesar.
Potrivit comunicatului Casei Albe, planul prevede de asemenea “o participare sporită” a forţelor navale americane în cadrul NATO, desfăşurate în special în Marea Neagră şi Marea Baltică. Totodată, Washingtonul şi-a putea revizui prezenţa militară în Europa, “în funcţie de noile provocări privind securitatea acestui continent”.

“Piatra de temelie a propriei noastre securităţi”
Preşedintele american a reafirmat că angajamentul american faţă de securitatea Europei de Est este “sacrosanct”, în contextul îngrijorărilor suscitate de criza ucraineană. “Angajamentul nostru pentru securitatea Poloniei şi a aliaţilor noştri din Europa Centrala şi de Est reprezintă piatra de temelie a propriei noastre securităţi şi este sfânt”, a declarat preşedintele SUA, după întâlnirea avută cu piloţi militari polonezi şi americani pe aeroportul din Varşovia.
Barack Obama a declarat că Statele Unite şi NATO şi-au întărit angajamentul faţă de securitatea Poloniei în timpul crizei din Ucraina.
Preşedintele american a făcut apel la Rusia ''să facă uz de influenţa sa” pe lângă separatiştii proruşi din estul Ucrainei pentru ca aceştia să înceteze atacurile împotriva trupelor guvernamentale şi pentru a preveni afluxul de combatanţi şi de arme în regiune.
Liderul de la Casa Albă a avertizat, totodată, în cadrul unei conferinţe de presă la Varşovia, că orice nouă 'provocare' rusă în Ucraina ar putea avea drept consecinţă noi sancţiuni economice.

×
Subiecte în articol: barack obama