x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ofiţeri OMON răpesc, bat şi exploatează imigranţi

Ofiţeri OMON răpesc, bat şi exploatează imigranţi

de Mihaela Matachita    |    09 Mar 2010   •   00:00

Ofiţeri din unitatea de elită a poliţiei ruse, OMON, răpesc şi exploatează muncitori imigranţi, obligându-i să lucreze fără plată în construcţii, potrivit postului de televiziune Sky News.

Larisa Krepkova, care a fost antrenor de câini în cadrul OMON, afirmă că a părăsit unitatea pentru că nu mai putea suporta sau ignora brutalitatea foştilor ei colegi. În prezent, ea lucrează ca portar într-un bloc de locuinţe de la marginea Moscovei. Krepkova locuieşte într-o încăpere mică, la intrarea în bloc, unde îşi are şi "biroul".

Poliţiştii OMON, a căror menire este să protejeze, răpeau şi băteau muncitori imigranţi care aşteptau la marginea drumului să fie luaţi la muncă. "Rup coaste, rup picioare şi lovesc la nivelul feţei până când această demonstraţie de forţă îi convinge pe muncitori să nu mai opună rezistenţă", a relatat Krepkova. "Îi aruncau în dube, le luau documentele şi telefoanele mobile, după care îi aduceau la sediu şi-i forţau să muncească pe nimic", a mai spus ea. Imigranţii erau forţaţi, de asemenea, să muncească în casele ofiţerilor superiori, a adăugat Krepkova. Ea a spus că nu se teme de eventualele urmări ale acestor acuzaţii: "Am primit apeluri anonime de ameninţare, prin care mi s-a spus să nu mai vorbesc. Dar lumea trebuie să ştie ce se întâmplă".

Shakir, un imigrant din Uzbekistan, a venit la Moscova să câştige bani pentru a-i trimite acasă. El a declarat că OMON l-a forţat la o muncă de sclav: "Au venit dimineaţa devreme cu dubele, în timp ce oamenii dormeau. Au luat zece sau 20 dintre noi, iar eu am fost forţat să tai lemne, în timp ce ceilalţi au fost obligaţi să sape şanţuri pentru cabluri".  

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Interne, în subordinea căruia se află OMON, a reacţionat: "Dacă acuzi pe cineva de vreo infracţiune, trebuie să mergi la tribunal, la poliţie sau la procuratură şi să prezinţi fapte. Această informaţie nu are vreo dovadă".

×
Subiecte în articol: externe