x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe OMS avertizează asupra unui al doilea val al coronavirusului: Comparăm cu gripa spaniolă

OMS avertizează asupra unui al doilea val al coronavirusului: Comparăm cu gripa spaniolă

26 Iun 2020   •   17:52
OMS avertizează asupra unui al doilea val al coronavirusului: Comparăm cu gripa spaniolă

Milioane de oameni ar putea muri în cazul unui al doilea val al coronavirusului, a avertizat vineri un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, adăugând că pandemia a evoluat până acum așa cum au anticipat oficialii de la OMS.

„Comparăm cu gripa spaniolă, care s-a comparat la fel cu Covid: a scăzut în vară și a revenit puternic în septembrie și octombrie, fiind responsabilă pentru 50 de milioane de decese în timpul celui de-al doilea val”, a spus dr. Ranieri Guerra, director general adjunct al OMS la Rai TV din Italia.

Observațiile lui Guerra vin în momentul în care mai multe țări din Europa - și de pe tot globul - încep să relaxeze măsurile de restricție introduse inițial pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Oficialii UE urmează să decidă ce țări vor fi supuse restricțiilor de călătorie, după ce țările își vor redeschide granițele pentru călătoriile internaționale. Cu rate ridicate de infecție și mortalitate înregistrate în SUA și în America de Sud, este de așteptat ca vizitatorii din regiune să fie în continuare supuși restricțiilor de călătorie în Europa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coronavirus Covid-19