x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU a decis încetarea operaţiunilor militare în Libia până la sfârşitul lunii

ONU a decis încetarea operaţiunilor militare în Libia până la sfârşitul lunii

27 Oct 2011   •   18:41

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi o rezolutie potrivit careia operatiunile militare in Libia, autorizate de forul mondial in luna martie, vor lua sfarsit la 31 octombrie.

Saptamana trecuta, NATO, care a coordonat atacurile aeriene impotriva fortelor fidele regimului Gaddafi, a anuntat incetarea acestei campanii, chiar daca, la Tripoli, Consiliul National de Tranzitie, desi a decretat eliberarea oficiala si completa a Libiei, la trei zile dupa uciderea lui Muammar Gaddafi, a solicitat prelungirea prezentei militare internationale.

×