x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU cere statelor membre să protejeze persoanele cu handicap în conflicte

ONU cere statelor membre să protejeze persoanele cu handicap în conflicte

20 Iun 2019   •   20:10
ONU cere statelor membre să protejeze persoanele cu handicap în conflicte

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat joi în unanimitate prima sa rezoluţie în favoarea protejării persoanelor cu handicap în conflicte, un progres care vine după un apel emoţionant din aprilie la ONU al unei tinere siriene cu handicap de a-i face vizibili "pe cei invizibili", relatează AFP.

Textul redactat de Polonia şi de Marea Britanie, care cuprinde 11 recomandări, "cere tuturor părţilor dintr-un conflict armat să ia măsuri (...) pentru a-i proteja pe civili, inclusiv persoanele cu handicap". Documentul "subliniază că statele trebuie să facă astfel încât actele criminale care sunt comise împotriva civililor, în special împotriva persoanelor cu handicap, să nu rămână nesancţionate".

Pe de altă parte, rezoluţia "insistă asupra utilităţii de a oferi în timp util civililor cu handicap afectaţi de conflictele armate o asistenţă durabilă, adaptată, inclusivă şi accesibilă".

Deşi considerat de mai mulţi diplomaţi ca fiind în mare măsură simbolic, textul, care are putere de lege şi se impune tuturor statelor membre, este o premieră pentru ONU în dorinţa sa de a-i proteja mai bine pe civili.

La 24 aprilie, Nujeen Mustafa, o tânără siriană de 20 de ani suferind de paralizie cerebrală şi devenită o militantă a drepturilor persoanelor cu handicap în conflicte după o lungă călătorie de la Alep până în Germania, a venit la ONU pentru a cere Consiliului de Securitate să facă mai mult pentru persoanele cu handicap în conflicte.

Potrivit tinerei, ar exista peste 175.000 de persoane cu handicap la Idlib, în nord-vestul Siriei, unde se confruntă în prezent guvernul sirian susţinut de Rusia şi grupuri islamiste având mai mult sau mai puţin legături cu insurgenţi sirieni.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: onu state membre persoane cu handicap