x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Peste 140 de civili ucişi în decurs de cinci luni în sud-estul Nigerului

ONU: Peste 140 de civili ucişi în decurs de cinci luni în sud-estul Nigerului

26 Iun 2019   •   19:46
ONU: Peste 140 de civili ucişi în decurs de cinci luni în sud-estul Nigerului

Peste 140 de civili au fost ucişi în cursul primelor cinci luni ale anului în regiunea Diffa din sud-estul Nigerului, unde au avut loc din 2015 incursiuni ale grupării jihadiste din Nigeria Boko Haram, potrivit unui raport al ONU, citat de AFP. 

''Începând din martie, numărul atacurilor împotriva civililor (...) este în creştere. Peste 140 de civili au fost ucişi în cursul primelor cinci luni ale acestui an, respectiv dublul civililor ucişi în 2018, potrivit raportului săptămânal al Biroului pentru afaceri umanitare al ONU (Ocha).

Ultimele atacuri întreprinse de indivizi înarmaţi în perioada 18-19 iunie în diferite localităţi din Diffa s-au soldat cu şase morţi - patru persoane strămutate şi două refugiate - în departamentul Bosso, de la graniţa cu Lacul Ciad.

Atacurile s-au soldat cu 88 de morţi în martie în regiunea Diffa, situată aproape de nord-estul Nigeriei, fief-ul grupării Boko Haram, a afirmat la începutul lui iunie Fatouma Bintou Djibo, coordonatoarea ONU pe probleme umanitare pentru Niger.

În Diffa se află începând din 2015 peste 300.000 de refugiaţi şi persoane strămutate din cauza atacurilor întreprinse de Boko Haram, dintre care mai multe mii trăiesc pe seama unei populaţii locale deja sărace, potrivit organizaţiilor neguvernamentale.

În plus faţă de atacurile sângeroase, atribuite în general organizaţiei Boko Haram de către autorităţi, Diffa se confruntă cu cazuri de răpire de civili, dintre care majoritatea sunt eliberaţi după plata unei răscumpărări.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: onu Nigeria