x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opiniile lui DSK deranjează Guvernul francez

Opiniile lui DSK deranjează Guvernul francez

de Marina Constantinoiu    |    20 Dec 2011   •   21:00
Opiniile lui DSK deranjează Guvernul francez

Guvernul de la Paris a deplans marti prestatia fostului director al FMI, Dominique Strauss-Kahn (foto), la un forum economic din capitala Chinei, unde a dezaprobat recentele masuri adoptate in cadrul Uniunii Europene, transmite AFP. In discursul sau care a durat 45 de minute, DSK s-a aratat foarte critic fata de masurile de salvare economica luate la ultimul Consiliu European si a comparat zona euro cu un 'vapor gata sa se scufunde'. 'Astazi ne gasim intr-o situatie foarte grava si incercam impreuna cu ceilalti lideri europeni sa gasim solutii la criza din zona euro. Asemenea aluzii nu sunt de natura sa restabileasca increderea', a declarat ministrul bugetului si in acelasi timp purtator de cuvant al Guvernului francez. 'Nu cred ca aceste comentarii ii pot mari presti­giul', a adaugat acesta, conside­rand ca declaratiile lui Strauss-Kahn sunt 'expresia amaraciunii unui fost actor devenit comentator'.

×
Subiecte în articol: externe