x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opoziţia se clatină!

Opoziţia se clatină!

de Vitalie Calugareanu    |    09 Mai 2009   •   00:00

Scenariul rusesc se repetă la Chişinău! Aşa cum Vladimir Putin a schimbat centrul de comandă al puterii de la Preşedinţie la Guvern, tot aşa şi liderul comunist de la Chişinău.



Vladimir Voronin, vrea să transfere centrul de comandă al puterii de la Preşedinţie la Parlament ­ acolo unde comuniştii deţin majoritatea şi unde Voronin va fi preşedinte. Aşa s-a decis joi la plenara Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

MILIŢIENII LA VĂRFUL PUTERII
Încă nu ştim sigur cine va fi candidatul comuniştilor la Preşedinţie, dar după ce plenara l-a înaintat pe comunistul Vladimir Ţurcan la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, singurul nume invocat neoficial ca potenţial candidat la funcţia supremă în stat rămâne cel al ex-preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu. Acesta s-a lăsat filmat anul trecut depunând flori la monumentul lui Mihai Eminescu. Ulterior, el a spus, la o întâlnire cu studenţii din oraşul Bălţi, că nu are nimic împotrivă ca aceştia să numească limba pe care o vorbesc - română, dar, în acelaşi timp, nu a ratat prea multe ocazii de a ataca România la rând cu şeful său de partid. Ceva mai înainte, el s-a pronunţat pentru schimbarea denumirii Partidului Comuniştilor, a spus că îi este ruşine să facă parte dintr-un partid comunist în secolul XXI, dar la câteva zile după această declaraţie, la congresul comuniştilor, a acceptat, fără să crâcnească, să facă parte din Consiliul Politic al partidului nereformat condus de Vladimir Voronin.

Astfel, dacă fracţiunea comuniştilor nu se rupe în două până la şedinţa de săptămâna viitoare a Parlamentului, aşa cum se zvoneşte în ultima vreme, noul Legislativ de la Chişinău va fi condus de doi generali de Miliţie: Vladimir Voronin şi Vladimir Ţurcan.

PL ŞI PLDM REFUZĂ

Comuniştii au rezervat opoziţiei a doua funcţie de vicepreşedinte al Parlamentului. Liderii partidelor necomuniste susţin, însă, că nu au nevoie de nici o funcţie, deoarece sunt decişi să determine alegeri anticipate. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus: "Nu acceptăm nici o funcţie şi nu vom vota nici o candidatură". Preşedintele PLDM, Vladimir Filat: "Noi optăm pentru alegeri anticipate şi nu vedem rostul să înaintăm candidaţi în funcţii de conducere în Parlament atât timp cât urmează, într-un viitor foarte apropiat, să avem alegeri anticipate".

AMN PUNE CONDIŢII
Deşi îşi menţine poziţia în ceea ce priveşte provocarea alegerilor anticipate, al treilea lider al opoziţiei, Serafim Urechean, preşedinte al Alianţei "Moldova Noastră", a înaintat miercuri, Partidului Comuniştilor, un set de precondiţii pentru începerea unui dialog. Precondiţiile se referă la eliberarea tuturor persoanelor arestate ca urmare a protestelor de la 7 aprilie şi asigurarea accesului opoziţiei la Televiziunea Publică. "Îndeplinirea acestor precondiţii sub egida Parlamentului European, a Consiliului Europei şi a altor structuri europene ne-ar aduce la o masă de negocieri. Dar aceasta încă nu înseamnă că, aşezându-ne la masă sau neajungând încă la această «masă rotundă» - deja este decis că vom vota «pro» necondiţionat", a menţionat Urechean. Întrebat ce rost au aceste negocieri în condiţiile în care toţi cei trei lideri ai opoziţiei au anunţat că merg spre anticipate, Serafim Urechean a răspuns: "Revenirea la o masă de negocieri dă de înţeles că suntem un Parlament şi un popor civilizat..., că doar nu o să venim în Parlament şi o să aruncăm cu pietre unii în alţii... Începerea unui dialog încă nu înseamnă de a vinde ţara, fraţilor..., nici măcar un vot. Noi nu suntem chiar atât de... simpli, să nu zic altfel, ca să ne tragă Voronin pe sfoară!", a menţionat liderul AMN.

×
Subiecte în articol: externe