x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Orban: Ungaria e interesată într-o Românie puternică şi stabilă

Orban: Ungaria e interesată într-o Românie puternică şi stabilă

28 Iul 2018   •   15:59
Orban: Ungaria e interesată într-o Românie puternică şi stabilă

Ungaria este interesată într-o Românie puternică şi stabilă, capabilă să stăvilească fenomenul migraţionist, a declarat, sâmbătă, premierul Viktor Orban, la Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad. 

 

"Un lucru trebuie să spunem din capul locului - Ungaria e interesată într-o Românie puternică şi stabilă. Cât va rezista ortodoxia de aici şi în ce măsură România va fi în stare să stăvilească fenomenul migraţionist? Este o problemă de securitate, de siguranţă naţională atât pentru România, cât şi pentru Ungaria. Şi e o problemă cheie şi pentru austrieci şi pentru germani, dar Austria şi Germania încă nu şi-au dat seama de acest lucru, însă sperăm să nu întârzie prea mult această recunoaştere din partea lor", a afirmat prim-ministrul Ungariei. 

Viktor Orban a menţionat că doreşte "mult succes" românilor, recomandându-le, totodată, să prevină situaţia de avea un "dublu deficit economic". 

"E foarte important să ne bucurăm că există dezvoltare economică în România, numai că dacă această dezvoltare se bazează doar pe credite este foarte greu să se evite această situaţie în care va exista deficit dublu. Să fie şi o datorie mare de stat şi foarte multe credite contractate în acelaşi timp (...) nu este bine. Noi am căzut în această capcană şi a fost greu să depăşim acest impas şi dorim ca România să nu aibă problemele pe care le-am avut noi", a precizat Orban. 

El a susţinut că doreşte să aibă "o relaţie bună şi specială" cu fiecare partid politic din România şi şi-a exprimat regretul că politicienii români şi reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti nu au dat curs invitaţiei de a participa la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad. 

"Păcat că nu avem un invitat cu care am putea purta un dialog adevărat şi am putea demonstra, într-adevăr, că e un lucru absolut benefic şi valoros să avem un dialog. (...) Ar fi ideal să avem un interlocutor, un reprezentant, de ce nu, al Guvernului de la Bucureşti sau altcineva. (...) Am avut asemenea ocazii şi sperăm să avem interlocutori şi în viitor", a mai oficialul de la Budapesta. AGERPRES

×