x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ossama, amic cu Bush

Ossama, amic cu Bush

de Ana Ilie    |    27 Ian 2006   •   00:00
Ossama, amic cu Bush

Coincidenta sau nu, tocmai cand Bush era incoltit de intrebarile suspicioase ale publicului american cu privire la ilegalitatea programului de ascultare a convorbirilor telefonice, Ossama ben Laden a sarit in ajutorul presedintelui, cu o noua serie de amenintari la adresa SUA.

De cate ori presa il critica pe George Bush pentru declansarea controversata a razboiului din Irak, Ossama ben Laden mai arunca pe piata o inregistrare audio in care ameninta cu atentate, Jihad, bombardamente. De cate ori Bush este acuzat ca incalca drepturile fundamentale ale omului, punand sub ascultare convorbirile cetatenilor americani, ca un facut, umbra lui Ossama incepe sa planeze din nou amenintator asupra Americii. Cel mai cautat terorist din lume s-a transformat, in cativa ani, din cel mai mare dusman al lui Bush, in prietenul sau.

SABIA LUI DAMOCLES. Chiar daca poate parea exagerata aceasta apreciere, nu trebuie scapat din vedere ca Ossama actioneaza ca un adevarat prieten atunci cand Bush este la ananghie. Cand presedintele SUA greseste, teroristul ii da apa la moara, fluturand sabia lui Damocles pe deasupra capetelor americanilor. Cand Bush este facut praf de presa, pentru ca se joaca cu vietile americanilor in Irak, Ossama ii justifica actiunile, amenintand, pentru a mia oara, cu Jihadul. Cea mai recenta inregistrare audio a amenintarilor proliferate de teroristul saudit i-a servit lui Bush de pavaza pentru a contracara intrebarile stanjenitoare ale presei cu privire la ascultarea telefoanelor fara mandat din partea justitiei. Ce dovada mai buna de solidaritate prieteneasca?

IL CREDE PE CUVANT. Bush a afirmat ieri ca va continua sa autorizeze controversatul program de monitorizare a convorbirilor "atat timp cat tara se va confrunta cu o amenintare persistenta din partea Al-Qaeda si a gruparilor afiliate acesteia". Pus la colt de presa pentru ilegalitatea acestui program, Bush nu a avut alt argument decat amenintarile convenabil de recente ale lui Ossama. "Cand afirma ca va lovi din nou poporul american sau ca va incerca, inseamna ca are intr-adevar aceasta intentie", a apreciat Bush. "Iau in serios aceste amenintari, angajatii din NSA le iau in serios, precum si majoritatea americanilor", a mai marturisit cel mai puternic lider al planetei.

LA FIX
Ossama ben Laden a amenintat SUA cu noi atentate, intr-un mesaj audio difuzat la 19 ianuarie de postul de televiziune de limba araba Al-Jazeera. Liderul retelei teroriste Al-Qaeda, a anuntat ca "sunt in curs de pregatire operatiuni" in SUA. Ben Laden a mai adaugat, contrar opiniilor sale belicoase, ca ofera "un armistitiu de lunga durata" poporului american. Teroristul si-a marturisit intentia de a incheia cu Washingtonul un armistitiu conditionat in schimbul reconstructiei Irakului si Afganistanului. Total diferit fata de celelalte dati, cand liderul Al-Qaeda ii ameninta public pe poporul american si pe aliatii acestuia, ben Laden pare intelegator. "Daca vreti ca pacea, stabilitatea si reconcilierea sa fie reale, va oferim un raspuns", a spus el, precizand ca mesajul lui vine in asteptarea majoritatii americanilor, care si-au exprimat sustinerea fata de retragerea trupelor din Irak si Afganistan. "Stim ca majoritatea oamenilor vrea ca razboiul sa ia sfarsit, iar sondajele arata ca americanii nu vor sa lupte cu musulmanii", spune Ossama. "Suntem o natiune careia Allah i-a interzis sa minta si sa-i injunghie pe altii pe la spate", mai spune ben Laden.
×
Subiecte în articol: externe bush ossama