x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pamela Anderson vrea să-i ceară lui Donald Trump să-l ierte pe Julian Assange

Pamela Anderson vrea să-i ceară lui Donald Trump să-l ierte pe Julian Assange

09 Iun 2018   •   17:30
Pamela Anderson vrea să-i ceară lui Donald Trump să-l ierte pe Julian Assange

 După controversata intervenţie a lui Kim Kardashian pe lângă Donald Trump, legată de graţierea unei deţinute afro-americane, Pamela Anderson doreşte la rândul ei să-i ceară preşedintelui american să-l ierte pe Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, potrivit ziarului spaniol ABC. 

Motivată de iniţiativa lui Kim Kardashian - care a reuşit graţierea de către preşedinte a deţinutei Alice Marie Johnson- Pamela Anderson vizează acum o întâlnire cu Donald Trump pentru a cere eliberarea prietenului său Julian Assange. 

Potrivit declaraţiilor sale, acest pas "ar fi o mişcare inteligentă", însă populara actriţă nu a precizat cum îşi va pune în aplicare planul. Actriţa din Baywatch se mişcă într-un triunghi foarte interesant. Într-un interviu acordat revistei The Hollywood Reporter, Pamela Anderson a povestit care este relaţia ei cu la Donald Trump şi cu Julian Assange. 

Cu fondatorul WikiLeaks, relaţia sa poate fi numită una "sentimentală". Actriţa a avut mai multe întâlniri misterioase cu Assange, la Ambasada Ecuadorului din Londra, loc de azil pentru australian din 2012 pentru a evita extrădarea sa în Suedia. 

''Prefer să fiu prietena lui Julian înainte de toate'', a spus actriţa. ''Cred că ştie foarte multe lucruri, are o perspectivă incredibilă, este un geniu şi încearcă să ajute omenirea şi cred că scopul suprem este oprirea acestor războaie fără sens''. 

Julian Assange, în vârstă de 46 de ani, locuieşte de cinci ani şi jumătate în ambasada din Londra a Ecuadorului, unde i-a fost acordat azil politic, în urma acuzaţiilor de agresiuni sexuale formulate împotriva sa în Suedia. Potrivit Pamelei Anderson, acuzaţia de viol împotriva lui Assange este ''o înscenare''. 

Preocupată de soarta fondatorului WikiLeaks, Pamela intenţionează să-i facă o vizită preşedintelui Trump, cu care a mărturisit că a avut mai multe întâlniri la nivel "profesional". 

Actriţa a povestit că a fost contactată pentru a asista la una din zilele sale de naştere ale lui Donald Trump pentru care a primit 500 de dolari. "Am fost angajată să particip la petrecere. Ne plăteau pe toţi cu 500 de dolari pe zi. Era prezentă şi una din soţiile sale. Nu-mi mai amintesc care... Nu a fost nimic special", a precizat actriţa.

AGERPRES

×