x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pamplona - Un bărbat împuns de taur şi alţi trei cu traumatisme, în cursa de luni a festivităţilor de San Fermin

Pamplona - Un bărbat împuns de taur şi alţi trei cu traumatisme, în cursa de luni a festivităţilor de San Fermin

08 Iul 2019   •   16:10
Pamplona - Un bărbat împuns de taur şi alţi trei cu traumatisme, în cursa de luni a festivităţilor de San Fermin

Periculoşii tauri de la crescătoria Cebada Gago au fost protagoniştii de luni ai cursei de la Pamplona, soldată cu un bărbat împuns de coarne şi alţi trei care au suferit traumatisme, potrivit medicilor locali citaţi de EFE.

Ca în fiecare dimineaţă, cursa a început la ora locală 8:00, cu eliberarea taurilor pe străzi, urmând să se încheie după-amiază în arena de coride. 

Cu mai puţini alergători decât duminică şi cu pavajul străzilor ud din cauza ploii de dimineaţă, cursa a fost rapidă - 2 minute şi 23 de secunde - cu multe momente de emoţie datorită vitezei taurilor.

După câteva minute de incertitudine, taurii "mansos" au dat năvală pe strada în pantă Santo Domingo, ajungându-i din urmă pe primii alergători. 

S-au produs unele căzături, inclusiv un bărbat care şi-a pierdut echilibrul şi a fost lovit cu copitele de întregul grup de tauri.

Bărbat împuns de coarne a fost îngrijit la unul din punctele instalate de Crucea Roşie, iar ceilalţi care au suferit contuzii au fost duşi la spitalul din Navarra. 

Este vorba de un tânăr de 19 ani şi doi bărbaţi de 45 şi 61 de ani, toţi de naţionalitate spaniolă.

AGERPRES

×