x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Până unde merge austeritatea la Merkel: Schiurile pe care le folosea erau din fosta RDG şi nu se mai fabrică din 1995!

Până unde merge austeritatea la Merkel: Schiurile pe care le folosea erau din fosta RDG şi nu se mai fabrică din 1995!

de Istvan Deak    |    08 Ian 2014   •   14:41
Până unde merge austeritatea la Merkel: Schiurile pe care le folosea erau din fosta RDG şi nu se mai fabrică din 1995!

Unul din detaliile observate în fotografiile publicate marţi privind vacanţa Angelei Merkel în Alpii elveţieni a fost marca schiurilor folosite de cancelar: modelul Germina, originar din fosta Republică Democrată Germană (RDG, de unde provine Merkel) şi care nu se mai fabrică din anul 1995, relatează site-urile Focus şi ABC din Spania.

A stârnit glume

Un detaliu care a suscitat glume privind austeritatea pe care şi-o impune Merkel, speculaţii ale presei tabloide germane privind posibilitatea ca accidentul să fie legat de vechimea acestor schiuri sau declaraţii de patriotism.

“La 23 decembrie, Angela Merkel a fost văzută practicând schi fond la St. Moritz. Suntem mândri că foloseşte modelul Germina. Deşi modelul nu este dintre cele mai moderne, sunt schiuri germane”, se arată într-un text publicat pe site-ul fabricantului, potrivit unei ştiri difuzate de Deutsche Welle.

O modestă, în materie de vacanţe

Dincolo de anecdota privind schiurile, adevărul este că Angela Merkel este o persoană cu obiceiuri modeste în privinţa vacanţelor: vara, cancelarul preferă drumeţiile în Tirolul de Sud, iar iarna practică schi fond în mica localitate Engadin din Alpii elveţieni, foarte aproape de Saint Moritz, localitate care atrage multe celebrităţi europene sau din din alte părţi ale lumii. În orice caz, Merkel preferă să se odihnească la munte, deşi a făcut primii paşi ai carierei politice în cadrul partidului său, CDU, într-o regiune de coastă precum Mecklemburg, în nord-estul Germaniei.

Preferă locuri ieftine

Mass-media germane, care obişnuiesc să informeze despre viaţa privată a lui Merkel (mai ales tabloidele), descriu vacanţele cancelarului ca fiind obişnuite, deloc spectaculoase şi chiar ieftine. Din fotografiile în care este văzut cancelarul petrecându-şi concediile rezultă că ea nu preferă locuri costisitoare în străinătate.

Mai puţin cunoscută este preferinţa Angelei Merkel pentru mare, despre care informa în octombrie anul trecut tabloidul german Bild Zeitung. Celei mai puternice femei din lume îi place să stea câteva zile pe insula italiană Isquia, un loc în care merge de 20 de ani. Principalele sale “distracţii” pe insulă sunt plimbările, mesele tradiţionale italiene (paste, pizza, peşte), degustarea vinurilor din regiuni, puţin pretenţioase, şi discuţiile cu pescarii locali cu care îşi exersează cunoştinţele rudimentare de italiană.

Bubulina, gospodina

În timpul recentei campanii electorale, doamna Merkel a lansat o broşură pentru electorat, în care era prezentată şi drept gospodină, nu doar o femeie puternică, lider politic absolut. Broşura o prezenta în calitate de lider mondial şi de casnică, relata Der Spiegel, care nu ezita să o numească pe doamna cancelar “Cancelarul de Teflon”.

"Îmi place să gătesc", explica “Hausfrau” Merkel în broşură, "iar favoritele mele sunt supa de cartofi şi rulada (carne rulată feliată, umplută cu murături şi alte legume)".

Angela Merkel este deseori văzută ca o maşină birocratică - rece, de care e imposibil să te apropii. Dar doamna cancelar are şi o latură “umană”, pe care, este drept, o arată rar. Acest lucru ar putea explica de ce democraţia germană pare atât de aridă şi de ce politicile sale referitoare la Europa par totalmente lipsite de un anumit nivel de emoţie.

În pregăteşte micul dejun soţului

În trecut, Merkel a declarat că între telefoanele despre criza zonei euro, de la miezul nopţii, şi deplasările în ţări străine, încă îşi mai găseşte timp pentru a pregăti micul dejun pentru soţul ei. Dimineaţa, când se trezeşte, ea pregăteşte micul dejun. Vrea să se asigure că soţul ei a luat o masă decentă înainte de a pleca de acasă la locul de muncă, scrie Der Spiegel.
În fond, dacă doamna Merkel şi-ar deschide mai des inima în faţa publicului, probabil ar fi mai bine pentru toată lumea, consideră jurnaliştii germani de la Der Spiegel.

×
Subiecte în articol: angela merkel accident schi