x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Panică pe aeroportul din Dusseldorf după ce un pasager a declanşat o alarmă trecând printr-o uşă de urgenţă

Panică pe aeroportul din Dusseldorf după ce un pasager a declanşat o alarmă trecând printr-o uşă de urgenţă

01 Mar 2019   •   14:46
Panică pe aeroportul din Dusseldorf după ce un pasager a declanşat o alarmă trecând printr-o uşă de urgenţă

Circa 6.500 de persoane au trebuit să fie evacuate vineri dimineaţa din zona de securitate a unui aeroport din vestul Germaniei după ce un pasager a declanşat o alarmă trecând printr-o uşă de urgenţă, informează dpa.

Potrivit poliţiei, o anchetă iniţială a arătat că un bărbat a deschis uşa de urgenţă din greşeală şi a fost urmat de doi pasageri.

Călătorii care trecuseră deja de controalele de securitate au fost nevoiţi să se întoarcă în zona publică a aeroportului, iar unii chiar să părăsească avioanele după ce se îmbarcaseră, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului.

După două ore, porţile au putut fi redeschise, deşi la porţile de securitate se formaseră cozi lungi, a adăugat el.

Nimeni nu a fost arestat în legătură cu acest incident, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei. Uşa pare să fi fost deschisă involuntar.

Aeroportul din Dusseldorf este al treilea ca mărime din Germania. Vineri, circa 75.000 pasageri urmau să călătorească cu 634 de zboruri de pe acest aeroport.

Responsabilii aeroportului nu au precizat cu exactitate câte zboruri au fost afectate. Mai multe curse au fost amânate şi unele anulate, deşi iniţial nu a fost clar dacă închiderea porţilor a fost motivul pentru această perturbare a traficului aerian.AGERPRES

×
Subiecte în articol: panica aeroport dusseldorf