x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a anunţat că va vizita Ţara Sfântă în perioada 24-26 mai

Papa Francisc a anunţat că va vizita Ţara Sfântă în perioada 24-26 mai

de Mediafax    |    05 Ian 2014   •   14:24
Papa Francisc a anunţat că va vizita Ţara Sfântă în perioada 24-26 mai

Papa Francisc a anunţat duminică, după rugăciunea Angelus, în Piaţa Sfântul Petru, că va efectua o vizită în Ţara Sfântă în perioada 24-26 mai.

"În atmosfera de bucurie a acestei perioade de Crăciun, doresc să anunţ că de la 24 şi până la 26 mai voi efectua un pelerinaj în Ţara Sfântă", a declarat Papa argentinian, precizând că această călătorie va cuprinde trei etape, şi anume Amman, Betleem şi Ierusalim.

×