Papa Francisc a oficiat vineri în bazilica Sfântul Petru din Roma o slujbă dedicată migranţilor şi refugiaţilor, în timpul căreia a denunţat ''ipocrizia sterilă'' a celor care refuză să ajute aceste categorii de persoane, potrivit DPA.
La această ceremonie religioasă au participat peste 200 de persoane, printre care s-au numărat şi refugiaţi salvaţi de pe mare precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor de caritate care susţin cauza refugiaţilor.
Dumnezeu condamnă ''ipocrizia sterilă a celor care nu vor să-şi murdărească mâinile'' şi întorc spatele ''celor care au dreptul, aşa cum avem şi noi, la siguranţă şi condiţii de trai demne'', a spus suveranul pontif.
Ipocrizia ''construieşte ziduri, reale sau virtuale, în loc de punţi'', în timp ce ''la provocărilor contemporane ale migraţiei, singurul răspuns rezonabil este solidaritatea şi compasiunea'', a adăugat papa Francisc.
Adresându-se refugiaţilor, papa Francisc i-a îndemnat ''să fie martorii speranţei într-o lume din ce în ce mai preocupată de prezent, cu puţină viziune asupra viitorului şi ostilă generozităţii''.
Liderul de la Vatican i-a îndemnat pe refugiaţi să continue să păşească pe calea integrării şi, în acelaşi timp, să ''respecte cultura şi legile ţărilor" care îi primesc.
La începutul săptămânii, Vaticanul a anunţat că această slujba specială marchează împlinirea a cinci ani de la vizita papei Francisc în Lampedusa, insula italiană care găzduieşte numeroşi migranţi şi unde Suveranul pontif a întreprins prima sa călătorie oficială în calitate de papă.
Papa Francisc este fiul unor emigranţi italieni în Argentina şi a abordat deseori tema drepturilor refugiaţilor, îndemnând autorităţile guvernamentale să fie mai deschise către aceştia.AGERPRES