x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc atacă fenomenul "fake news"

Papa Francisc atacă fenomenul "fake news"

29 Sep 2017   •   17:54
Papa Francisc atacă fenomenul "fake news"

Papa Francisc a anunţat vineri pe Twitter că tema centrală a următoarei ediţii a Zilei Mondiale a Comunicării va viza lupta împotriva ştirilor false ("fake news"), informează AFP.

Această zi specială, instituită după conciliul Vatican II, este celebrată în fiecare an în primăvară, iar tema ei este în general comunicată pe 24 ianuarie, data la care Biserica Catolică îl celebrează pe sfântul Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor.

Însă în acest an, papa Francisc a devansat acel anunţ şi a precizat pe contul lui de Twitter că tema următoarei ediţii va fi extrasă dintr-un verset al Evangheliei în care se afirmă: "Adevărul vă va face liberi".

Această temă "face referire la 'fake news', acele informaţii nefondate care contribuie la generarea şi la alimentarea unei puternici polarizări a opiniilor", a explicat serviciul de presă de la Vatican într-un comunicat.

În contextul în care giganţii din industria reţelelor de socializare, instituţiile şi politicienii "au început să înfrunte acest fenomen, Biserica Catolică vrea să îşi aducă la rândul ei contribuţia, propunând o zi de reflectare asupra cauzelor, logicilor şi consecinţelor pe care dezinformarea le are în mass-media", se afirmă în acelaşi comunicat.

Demersul vizează, de asemenea, "promovarea unui jurnalism profesionist, care caută întotdeauna adevărul, şi deci a unui jurnalism al păcii, care favorizează înţelegerea între oameni", au declarat prelaţii Sfântului Scaun.

Papa Francisc insistă cu regularitate asupra responsabilităţii ce revine companiilor de mass-media într-o lume supra-informată şi face acest lucru folosind uneori termeni duri.

"Buna informare poate să doboare zidurile fricii şi ale indiferenţei", spunea suveranul pontif în luna aprilie.

În mod contrar, "dezinformarea este probabil cel mai mare rău pe care o companie media poate să îl facă", a declarat papa în decembrie. "Companiile din mass-media trebuie să fie mai clare, mai transparente şi să nu cadă, scuzaţi expresia, în coprofilie, fiind mereu dispuse să răspândească scandaluri".AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa