x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parchetul financiar francez a deschis o anchetă preliminară în legătură cu angajarea fiicelor ministrului de interne la parlament

Parchetul financiar francez a deschis o anchetă preliminară în legătură cu angajarea fiicelor ministrului de interne la parlament

21 Mar 2017   •   17:11
Parchetul financiar francez a deschis o anchetă preliminară în legătură cu angajarea fiicelor ministrului de interne la parlament

Parchetul financiar din Franţa a anunţat marţi deschiderea unei anchete preliminare cu privire la angajarea de către ministrul de interne Bruno Le Roux a celor două fiice ale sale drept colaboratoare parlamentare, pe când erau adolescente, transmit AFP, DPA şi Reuters. 

Ancheta a fost încredinţată Oficiului central de luptă împotriva corupţiei şi a infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF). 

Conform unei emisiuni televizate difuzate luni de TMC, Le Roux, 51 de ani, şi-a angajat de mai multe ori fiicele cu contracte pe durată determinată, pe când erau liicene, apoi studente, suma totală cu care au fost remunerate fiind de 55.000 de euro. La data primelor contracte din cele 24, fetele erau în vârstă de doar 15-16 ani. 

Le Roux, care a fost numit ministru de interne în luna decembrie, a explicat, în acelaşi reportaj, că a fost vorba de slujbe de vară, pe perioada vacanţelor şcolare. TMC a dezvăluit însă că unele contracte acopereau perioade în care una din fiice urma un internship în Belgia, iar cealaltă avea cursuri şcolare. 

Le Roux a respins orice comparaţie cu candidatul prezidenţial al dreptei, François Fillon, pus sub inculpare pentru presupuse angajări fictive ale soţiei şi doi dintre copiii lor drept asistenţi parlamentari. 

Presa franceză a relatat marţi că ministrul şi-a anulat majoritatea angajamentelor pe care le avea pe agenda zilei. 

Bruno Le Roux a fost deputat de Seine-Saint-Denis din 1997 până la numirea sa în guvern în decembrie 2016, şi lider al grupului socialist din Adunarea Naţională din 2012. 

În urma acestor dezvăluiri, Bruno Le Roux a fost convocat marţi de premierul Bernard Cazeneuve.AGERPRES

×